HomeFeaturedFocusSprijin financiar de la Google pentru educatia IT din institutiile de invatamant

Sprijin financiar de la Google pentru educatia IT din institutiile de invatamant

Inițiativa, care nu este la prima ediție, se desfășoară sub sloganul CS4HS (Computer Science for High School), ediția 2014. S-a dat startul înscrierilor de proiecte, orice Universitate putând participa cu scopul de a-și atrage o finanțare din partea Google de până la 15.000 de dolari. Și au existat în edițiile anterioare chiar și instituții de învățământ din România care au beneficiat de acești bani.

Ideea din spate este una simplă și, deopotrivă, interesantă. Motivează universitățile să desfășoare proiecte de intruire, workshop-uri și orice alt fel de activitate care promovează științele informatice, cu elevii de liceu sau de gimnaziu și cu profesorii de specialitate ai acestora, având ca scop, pe termen lung, pregătirea viitoarei generații de specialiști IT. Tocmai prin acest scop, inițiativa este lăudabilă. Așa că mi-a trecut și mie supărarea pe Google de la aniversarea poetului Mihai Eminescu.

Universităţile interesate să se înscrie în programul CS4HS 2014 o pot face aici. Data limită pentru înscrierea proiectelor este 17 februarie. Mai multe detalii despre CS4HS 2014 găsiți pe pagina oficială a programului.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep