De multe ori mi-a rezonat în urechi refrenul acestui cântec, pe care îl ascultam în copilărie, seara, cu lumina stinsă, pe Europa Liberă, inregistrat la Cenaclul Flacăra. L-am reauzit din interior de mai multe ori, de fiecare dată cu vocea lui Păunescu pe post de profesor care le dicta elevilor. Și comparația cred că are sămânța ei de adevăr, era el “in control” pe acolo. Acum, uitându-mă în spate, sunt ușor amuzat. Dar nu despre asta vorbim noi acum.
Ci despre faptul că, am asociat instant acest refren, e drept, cu o urmă de ironie, cu știrea pe care tocmai am parcurs-o. Știre conform căreia Apple și Samsung se vor reașeza la masa împăcării. Se pare că pe 19 februarie, cei doi CEO ai giganților vor avea o întâlnire ce are ca scop încetarea războiului pe tema patentelor. Am văzut-o și pe asta! Mă consider un tip pacifist, dar nu prea am încredere că vor reuși ceva. Rămâne de văzut, cât de mult își doresc cele două părți această pace.
via Engadget