Broken Age. Double Fine Adventure. Prima aventură la care să lucreze Tim Schafer de un deceniu și jumătate. Jocul care a început mania Kickstarter, cel care a spart din start record după record și-a oferit speranță tuturor pentru un viitor mai bun. Atât pentru o renaștere a stilului clasic a jocurilor de aventură, cât și pentru o nouă metodă de a finanța jocuri. Partea a doua s-a adeverit deja de doi ani. Avem felurite jocuri ce există sau sunt pe punctul de a exista mulțumită finanțării publice. Dar partea cu revenirea aventurilor clasice? Păi, avem deja câteva destul de aproape de stilul clasic, sau pe cât de aproape pot fi de stilul clasic fără a-ți permite să lingi celelalte personaje și tablourile. Este Broken Age un astfel de joc? Nu. Atât pentru că nu prea poți linge obiecte aleatoare pe care le poți îndesa în pantaloni, cât și pentru că nu este tocmai un joc de aventură clasic, puzzle-urile sale și dimensiunea sa plasându-l mai aproape de jocurile Telltale.
Să luăm pe rând elementele jocului, începând cu prezentarea. Este superb de inedit. Poate stilul nu va fi pe placul tuturor, dar are o personalitate clară, ce sare din imagine. Arată de parcă ar fi făcută din decupări, însă decupări din lână, unele personaje chiar fiind făcute din lână. Detaliile fine mai că seamănă cu vechile implementări ale voxelilor sau de parcă ar fi făcute în creion, oferind suprafețelor o textură granular, în special pielea personajelor care au piele. Animațiile sunt făcute intenționat într-un stil nu tocmai cursiv, dar pe alocuri jocul uită asta și îngrămădește mișcări destul de fluide. Mediile sunt creative, cea mai mare parte din ele, cu sate din nori, pline de păsări, o navă spațială cu simulări ale unor lumi făcute din înghețată și fericire și… bine, nu sunt foarte multe locații în joc. Pădurea arată, este vizibilă, nu pot nega asta, doar că nu e remarcabilă. Scena introductivă, cu sătucul mai este frumoasă, dar în rest, nu prea îți smulge ochii din cap. Același lucru pot să îl spun și despre muzică. Este plăcută, potrivită pentru locații și situații, dar nu te trage excesiv de mult în lumea pe care o acompaniază. Nu-și croiește un loc în creierul tău, și rămâne înfiptă acolo, ca muzica multor aventuri din epocile trecute.
Vocile însă reușesc să facă asta, o parte dintre ele. Îl ai pe însuși Frodo Baggins într-unul din rolurile principale, Jeniffer Hale ca un calculator dădăcesc, Jack Black ca un guru evident mult prea ”în nori”, și chiar vocea ascuțită a lui Nikki Rapp își face apariția. Toată lumea se descurcă bine la a reda personajul lor, îți dorești doar să fi avut ceva mai mult de redat, din moment ce tot l-au adus și pe Will Wheaton să joace rolul unui meșteșugar hipster.
Broken Age este scurt. Ridicol de scurt. E doar primul act, dar serios, este al naibii de scurt. Și nu spun asta pentru că m-aș fi grăbit, că aș fi sărit peste părți din el. Singurul lucru pe care posibil să nu îl fi încercat din plin au fost, în parcurgerea finală, toate misiunile de simulare în fiecare zi. Fiind a treia oară când reluam secțiunea, știam deja la ce să mă aștept, și nu ar fi durat mai mult de zece minute, în total, împingând durata de joc pe la 3 ore și 20 de minute.
Citiți continuarea pe Games Arena
