Este a doua oară când cei de la Polaroid reuşesc să mă surprindă, după ce am aflat cu mare mirare că sunt prezenţi în zona de tablete cu al lor Polaroid Kids Tablet 2. Recunosc că habar nu aveam nici de activitatea lor pe segmentul de televizoare 4K. Parcă par a încerca o regăsire a identităţii!
Şi dacă stau să mă gândesc mai bine, reuşesc să mă surprindă chiar şi a treia oară, prin preţurile pe care le practică la aceste produse. Modelul de 50 de inchi costă 1000 de dolari, preţ care devine competitiv cu cele practicate de curajoşii de la Seiki, pe care i-am respectat până acum şi o să o fac şi în continuare, pentru că au fost primii care au fixat preţurile pentru televizoarele UHD aproape de realitate, nu în lumea basmelor!
Despre disponibilitatea televizoarelor UHD de la Polaroid, vom afla mai multe săptămâna viitoare la CES, acolo unde vor fi arătate publicului.
Via Engadget