64 de ani de istorie a muzicii sunt reprezentanți de Google sub forma unui grafic în diferite culori care e menit să îi ajute pe cei ce doresc să vadă cum a evoluat muzica în ultima jumătate de secol. De la Jazz la Rock, Hip-Hop etc.
Music Timeline este proiectul creat de Google și materializat într-un grafic interactiv în care utilizatorii pot să exploreze genurile muzicale din 1950 încoace, inclusiv cu link-uri către cele mai reprezentative piese, găzduite bineînțeles în Google Play Store.
Interesantă este explicația pe baza căreia s-a creat graficul Music Timeline: nu e vorba despre top-urile de specialitate ci mai degrabă despre o agregare a datelor extrase din Google Play Music despre fiecare gen în parte, pe baza popularității pieselor ascultate.
Observați cum în anii ‘50 jazz-ul era predominant, urmat apoi de o explozie a rock-ului până în anii ‘80 de unde încep să curgă multe alte râuri cu alte genuri și subgenuri.
Nu e rău modul de explorare vizuală a muzicii, atâta doar că datele oferite sunt cam ciudate – plimbați-vă liber cu mausul peste grafic și urmăriți schimbările din josul paginii. Vedețic ceva? Aproape că nu se schimbă nimic – asta mă duce cu gândul că Music Timeline a mai degrabă o găselniță să mai promoveze cumva Google Play Music ce nu are succesul scontat.
Intrați și voi pe Google Music Timeline să consultați perioadele de care sunteți interesați. Cum vi se pare?