HomeFeaturedFocusGoogle, a fost ziua lu’ Eminescu!!!

Google, a fost ziua lu’ Eminescu!!!

Și tu nimic, măi băiatule! Mă așteptam la un doodle special pentru maestru’, că și așa le-ai îndesit în ultima vreme, de-ai ajuns să le dedici și unor fotbaliștilor de prin Brazilia, de care, deși microbist de fel, recunosc că nu auzisem până la tine. OK, am înțeles, erau așteptările mele, asta este! Am zis să nu mă enervez prea tare, chiar dacă a clocotit puțin niscai patriotism prin mine. Ai și tu altele mai importante de făcut, ai dat ditamai suma pe o companie acu’ câteva zile. Te-am lăsat în pace, am zis că îți bat eu obrazul, așa, ca-ntre prieteni, la o bere!

Băi, da la o zi distanță să îmi pui pe google.ro ziua de naștere a unei femei care a dormit cu gorilele câțiva ani!?!?!? Dă-o’n mă-sa de treabă! Tot respectul pentru doamna Dian Fossey, nu are nici o vină că a nimerit în cearta noastră, da’ Eminescu e de-al nostru!

Fii atent aici! Că să nu mă mai supăr, promiți că la anu’ se remediază! Sunt cu ochii pe tine! Dacă nu, vezi că apelez la pile! 🙂

2 COMENTARII

  1. Corect! Am fost surprins cand am vazut de dimineata ca nu apare Poetul, am cautat chiar pe “Goagal” sa vad ce spun romanii, numai articolul tau l-am gasit…

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep