Succesorii spirituali au o muncă dificilă. Trebuie să evoce originalul, să găsească un mod de-ai captura esența, să adauge un strop de creativitate proprie pentru a nu părea o banală clonă, și să poată sta în picioare ca un joc bun, până și pentru cei care n-au auzit de original. E deja destul de greu să faci un succesor demn pentru un joc bunicel, cu o mână de fani la nivel mondial. Când încerci să faci un succesor spiritual pentru un punct de referință din istoria unui gen, ce n-a fost egalat în multe aspecte de nimic altceva, și n-a avut nici măcar o continuare, mult noroc. Mâna de oameni de la Proxy Studios a încumetat să facă un succesor spiritual pentru un astfel de joc, pentru Alpha Centauri. Această cutezare în sine este demnă de admirație, faptul c-au reușit să facă un joc destul de bun este un bonus. Numele său este Pandora: First Contact. Nu întrece Alpha Centauri, în multe aspecte nici nu îl egalează, dar încearcă, iar în același timp adaugă propriul strop de unicitate, ce îmbogățește experiența.
La bază, sunt același joc. Începi cu un grup mic de oameni într-un colonizator, încercând să stăpânească o planetă îndepărtată. Pui bazele unui oraș, cercetezi tehnologie nouă, te dezvolți, faci alte orașe, terraformezi, construiești unități militare, le personalizezi cu armament nou, le antrenezi, și faci tot posibilul pentru a te asigura că nici mediul, nici ceilalți coloniști nu stau în calea planului tău pentru dominare mondială.
Să trecem rapid în revistă lucrurile pe care nu le face la fel de bine. Cam tot ce ține de poveste și imersiune. După mai bine de un secol de război și distrugere a mediului, planeta Pământ se află în sfârșit într-o stare de relativă pace, fiind condusă de un AI ce se asigură de buna funcționare a treburilor de zi cu zi. Planeta însă nu este tocmai un loc perfect, atmosfera tot fiind poluată și ionizată până la punctul la care comunicațiile de orice fel nu pot ieși în spațiu. Totuși, omenirea decide să cucerească stelele, descoperind o planetă habitabilă dintr-un sistem îndepărtat, către care au plecat numeroși coloniști, cu ideologii diferite, cu toții pe aceeași navă. Nava nu pățește nimic, nu moare nici un căpitan. Segmentele de colonizare aterizează în siguranță, și cam de aici se termină povestea. Ah, ar mai fi că speciile indigene tind să devină mai agresive, dar nu e nici un fel de context narativ pentru asta. Alpha Centauri făcea povestea să curgă prin fiecare por cu putință, te prindea prin pasul său, prin evoluția condițiilor de mediu, chiar și dacă nu dădeai doi bani pe text sau pe citatele rostite de vocile personajelor. E posibil să își fi dat seama că nu aveau cum să realizeze ceva similar, așa că n-au crezut că avea rostul să încerce, nu îi pot condamna pentru asta. Nici citatele pe care le folosește pentru diversele descoperiri n-au cine știe ce savoare. Două, poate trei sunt mai răsărite. Narate sunt doar câteva, iar vocea, eh, o fi clară, dar e prea mecanică. N-are pic de sentiment, e ca și cum ar citi cu entuziasm eticheta de pe o sticlă de șampon. Muzical, era măcar o melodie ce se potrivea ideii jocului, de colonizare a unei lumi ostile îndepărtată. Restul, nu prea.
Citiți continuarea pe Games Arena
