Internetul e populat de o categorie de oameni căreia i-a fost acordat un nume peiorativ, pe care nu știu dacă am voie să-l zic aici. Cei care pun bunul simț pe primul loc, opunându-se caracterului miștocăresc atât de comun într-un astfel de mediu. Pentru că așa e frumos, bine și poneii roz zboară în armonie cu porci care îl citează pe Shakspeare (mă iertați, atât am putut). Această categorie de oameni e luată cu asalt de umorul deponian în cel mai acid mod cu putință, care, din privirile aruncate de mine, a cam destabilizat anumiți reprezentați ai presei străine de specialitate. Sigur, s-ar putea argumenta că prostul gust nu e bun tot timpul, e o linie fină care separă reușita de eșec când încerci așa ceva. Pe de altă parte, umorul ostil a stat la baza unora dintre cele mai cunoscute jocuri și ocupă în continuare un loc important în cadrul televiziunii (The Boondocks cineva?). Dacă vă va plăcea sau nu Deponia ține exclusiv de cât de bine vă descurcați cu glumele scârboase, rasiste, sexiste, abuzive, perverse, *alte adjective care nu-mi vin în cap*. Fiind ultimul joc din serie și ultimul articol pe tema acestui univers, îmi voi permite să vorbesc despre asta. Vedeți voi, încă din primul joc, personajul feminin se numește Goal, adică ”GOAL”, jocul nu a avut alte pretenții vreodată. Știți comediile ălea romantice, la care se uită și lăcrimează adolescentele? Deponia nu e așa. Știți comediile ălea cretine, parodice? Deponia nu-i nici așa.
Remarc cu dezamăgire cum presa de specialitate n-a putut înțelege asta, și cavaleri în armură strălucitoare se îngrămădesc să critice jocul, pentru că e urât, discriminează și își bate joc. Totul în timp ce se plâng că puzzle-urile sunt prea grele și că aventurile clasice sunt de fapt jocuri proaste, pentru că au puzzle-uri; multe. Îmi scuzați tonul, dar m-am cam săturat de atitudinea asta. Nu ridic Deponia în slăvi, această ultimă iterație e fără îndoială un joc care abia iese din mediocritate, dar la naiba de nu merită toate laudele din lume doar pentru că nu se încadrează în cercul prieteniei și al ”pc-ului” (”political correctness”) care îngroapă atât de des jocurile vestice.
La naiba cu liberalismul, jocurile ar trebui să predice pentru drepturile femeilor, minorităților rasiale, orientărilor sexuale și așa mai departe. Pentru că, nu-i așa, dacă discriminarea e prezentă într-o aventură, noi și cei doi neuroni de care ținem cu dinții ne-am lăsa păcăliți și am începe să tratăm lumea cu picioarele? Cert e că sexismul e rău, iar cum jocurile ar trebui să fie compasul moral al întregii civilizații umane, e perfect normal să fim deranjați de asta. Așa că nu jucați Deponia dacă sunteți femeie, copil, om cu bun simț care se opune prostituției și are frică de Dumenzeu, dar mai ales să nu-l jucați dacă sunteți băbuța aia simpatică care își face cruce când trece pe lângă biserică, doar, doar de nu i-o lua apa casa la următoarea ploaie mai serioasă. Sau nu știu, lăsați prostiile departe și jucați-l, e în fond și la urma urmei un joc, nu un proiect de lege. Totuși, mai bine nu-l jucați, să nu fiți derutați de multitudinea de obiecte și puzzle-urile non liniare. Dar de fapt, dacă ați trecut măcar prin seria Monkey Island, îl puteți juca fără probleme, vi se va părea o plimbare bidimensională prin parc.
Citiți continuarea pe Games Arena
