Dacă una dintre componentele viitorului în transportul oamenilor și al mărfurilor, o reprezintă fără îndoială motorizarea electrică, există destule progrese și în sectorul vehiculelor inteligente care se conduc singure. Și cum și în această perspectivă asupra viitorului, cred destul de mulți, am văzut că Toyota, Audi sau chiar Google lucrează la propriile așa-zise „self-driving vehicle”.
Mi-a captat atenția un proiect de anvergură care implică astfel de vehicule, unul chiar impresionant, care se distinge de testele de circuit derulate până acum de producătorii amintiți mai sus. De această dată, producătorul implicat este Volvo. Din dorința de a demonstra întregii lumi că acest tip de vehicule sunt sigure, au primit acordul municipalității din Goteborg și al Agenției Suedeze pentru Transport pentru derularea unui experiment inedit și impresionant prin amploarea sa.
Imaginați-vă 100 de vehicule fără șofer, care se conduc singure, lăsate prin traficul real al orașului suedez amintit mai sus, rulând către diverse destinații cu viteze de până la 70 de km/h, bazându-se doar pe camere, senzori și GPS. Cam acesta este experimentul Volvo despre care vă povestesc. E drept, este planificat pentru 2017, dar cred că va fi un real succes dacă se va închia fără incidente. Și mai cred că va deschide clar noi perspective asupra viitorului vehiculelor.
via Inhabitat