HomeFeaturedFocusPerspective optimiste de la Amazon: Prime Air, livrare cu drone aeriene

Perspective optimiste de la Amazon: Prime Air, livrare cu drone aeriene

De obicei sunt deschis la tot ceea ce înseamnă inovație și la tot ceea ce duce realitatea înspre filmele SF ale copilăriei. Dar după ce am citit materialul despre intenția Amazon de a folosi drone aeriene care să livreze comenzile în 30 de minute, am rămas cu câteva semne mari de întrebare, care, brusc, m-au făcut să devin sceptic la această idee. Cel puțin în viitorul apropiat.

Din punctul meu de vedere și anul 2015, atunci când Amazon își propune să folosească această modalitate de livrare, este tot viitorul apropiat. Mai trebuie să se schimbe multe până la creearea unui cadru propice pentru astfel de livrări. De la oamenii care probabil că vor vâna astfel de drone cu orice instrument, la descâlcirea anumitor adrese cu care si curierii cei mai încercați au probleme și până la lăsarea unui minim loc liber, pentru aterizarea acestor drone în fața unui imobil.

Personal, calc direct pe mașini când ies din scara blocului, pentru că vecinii parchează pe spațiul verde, pe aleea din fața scării, așa că drona (atunci când va livra și în România), ori va învăța să intre și pe geam, ori va ateriza pe capota unei mașini. Oricum, o să încerc și scuza asta în eternele mele tentative de a-mi convinge vecinii că măcar un minim spațiu poate avea altă întrebuințare în afară de a fi loc de parcare. “Hai dom’le să lăsăm puțin loc, că tre’ să aterizeze drona de la Amazon”.  Și nu aș minți chiar de tot, că noi chiar comandăm de pe Amazon!

Sau poate că o condiție obligatorie pentru un utilizator al acestui serviciu de livrare ar fi să aibă casă și musai o peluză în fața casei, ca să poată ateriza drona.

O să vă invit să urmăriți și voi clipul despre serviciul Amazon Prime Air și să judecați dacă scepticismul meu are vreo bază reală. De asemenea, mă mai frămândă ceva. Cutiile galbene de plastic rămân la destinatar, sau vine cineva să le adune ulterior?

via Amazon

3 COMENTARII

  1. @Cristi
    Si eu cred ca solutia este pentru acele tari in care corespondenta este inviolabila si orice furt de colet e delict federal, sanctionat cu maxima duritate.

    Cand si la noi o sa fie posibil sa iti fie lasat coletul in fata usii/casei/portii si nimeni nu se va atinge de el, poate ca ideea de drona o sa prinda. Si atunci nu mai ai nici masini in fata blocului. Vorba cantecului, “in doua mii o suta si ceva!”

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep