Mai țineți minte gluma cu alianța dintre Microsoft, Apple, Facebook, Google, LinkedIn, Yahoo și AOL prin care aceștia își uniseră forțele pentru a convinge instituțiile statulu american (și nu numai) să își limiteze drastic cererile de a accesa informații confidențiale de-ale utilizatorilor, preocupați peste măsură de siguranța datelor utilizatorilor platformelor pe care le dețin? Ei bine, am aflat că ofensiva a fost declanșată și Casa Albă, reședința președintelui Statelor Unite, a fost asediată. Vi se pare că sunt ironic? Ei bine, aveți dreptate!
Pentru că altfel eu nu pot interpreta întâlnirea de două ore și jumătate pe care Tim Cook de la Apple, Dick Costolo de la Twitter, CEO-ul Yahoo, Marissa Mayer, Eric Schmidt de la Google, CEO-ul AT&T, Randall Stephenson și alte personaje din IT au avut-o cu președintele Barack Obama și vice-președintele Joe Biden, întâlnire care, cel puțin la nivel oficial, a avut ca subiect aceeași preocupare pentru siguranța utilizatorului.
Iar declarația de tip balon de săpun care să concluzioneze această întâlnire, îmi dă noi dureri de burtă de la prea mult râs:
“We appreciated the opportunity to share directly with the president our principles on government surveillance that we released last week and we urge him to move aggressively on reform.”
Sigur că da! Citiți vă rog această declarație după intențiile de luptă arătate de o parte din participanți înainte de această întâlnire. S-ar putea să râdeți și voi!
via The Guardian