Se pare că distribuitorii de pe meleagurile noastre au învățat să se miște bine atunci când vine vorba despre cele mai așteptate device-uri ale momentului. O dovadă în acest sens o constituie și apariția mult leakuitului Nexus 5 în oferta eMag.
Este vorba despre modelul de 16 GB în varianta de culoare neagră, cu toate caracteristicile tehnice pe care le cunoșteam deja din avalanșa de materiale neoficiale despre acest aparat: procesor Snapdragon 800 la 2,26 GHz, memorie RAM de 2 GB, display de 4,95 inchi, IPS fullHD și Android KitKat 4.4.
Telefonul este disponibil la o zi distanță de comandă (cel puțin pentru Brașov) la un preț de 2099 lei. Așa că cei dornici de a stăpâni un Nexus 5, pot da drumul la eternele calcule despre cea mai avantajoasă modalitate de a-l achiziționa. Din România sau din State? Eu unul prefer prima variantă, pentru liniștea mea, dar este doar o opinie personală.
Ca de obicei prețul este o insultă la adresa cumpărătorului român și a bunului simț. Iar emag are cel mai ridicat pret, telefonul fiind disponibil la toată gașca de pungași care vând la preț nejustificat (cautare price.ro). De cumpărat de la băieții care le aduc de afară, fără nicio ezitare. Atentie numai să luați modelul pentru Europa.
Daca il aduci din State, adaugand transportul si TVA, ajungi la fel. Ma rog, exista varianta sa ti-l aduca cineva de afara si atunci intradevar iesi mai ieftin. Dar ai problema cu garantia.
In afara de garantie, mai este si problema benzilor de frecventa. Modelul comercializat la noi este adaptat pentru benzile 4G LTE folosite in Europa.