S-a făcut multă vâlvă în jurul noului sistem de operare și al primului smartphone care îl va aduce publicului. Finlandezii de la Jolla au avut grija ca noi cei pasionați de tehnologie să fim puși pe jar de ceva vreme. Am făcut cunoștință cu configurația hardware a telefonului pe când eram fecior! 🙂
Am aflat apoi că se va vinde în primă fază doar în țara de baștină, doar în oferta unui anumit operator local. Lucrurile par să fi fost foarte bine calculate, pentru că toate detaliile se vor respecta. Acum aflăm și data la care se va pune în vânzare acest aparat. Dacă aveți rude, prieteni care călătoresc în Finlanda prin 27 Noiembrie, este ocazia perfectă pentru a fii super-cool! Mai ales că telefonul nu va fi blocat în vreo rețea. Un pionier al tehnologiei, care se va ridica deasupra discuțiilor deja terne dintre pasionații iOS, cei Android și fanii Windows Phone. Jolla Sailfish, băi comunilor!!!
via Engadget