Seria de phablet-uri cu care m-am jucat în ultima perioadă e completată de HTC One Max: imensul telefon inteligent construit de HTC pe modelul câștigător al lui HTC One. Întâmplarea face ca One Max să îmi cadă în mână după ce m-am despărțit de Galaxy Note 3, phablet-ul cel mai cel al acestui sfârșit de an.

Testarea lui One Max urmează o succesiune logică: a fost HTC One cu display de 4,7 inci, a urmat apoi Galaxy S4 cu display de 5 inci,  Nexus 5 cu 4,95 inci, LG G2 cu display de 5,2 inci, Galaxy Note 3 cu al său 5,7 inci și acum, HTC One Max cu un body de 164.5 x 82.5 x 10.3 mm și display de 5,9 inci.

Conceptul de mare devine automat și mai mare. Chiar râdeam cu niște cunoscuți că dacă vrei să demonstrezi cuiva că HTC One sau Nexus 5 sunt de fapt ”telefoane normale” e de ajuns să le pui alături de HTC One Max și percepția e schimbată radical.

Discutând pe marginea lui HTC One Max am observat că lumea dorește încă de la început motive pentru care să ia așa ceva, sau din contră, să nu ia așa ceva. Le-am sintetizat să fie simplu de urmărit.

5 MOTIVE PRO HTC One Max

1. Display-ul

Display-ul de pe One Max e potrivit pentru un gigant de talia produsului gândit de HTC. Culorile sunt clare, informația se vede foarte bine pe Super LCD3. Cu toate că rezoluția este Full HD (1920 x 1080 pixeli), faptul că display-ul are o diagonală de 5,9 inci face ca densitatea să fie mult mai mică (373 ppi) decât cea de pe HTC One.

Informația se citește excelent pe ecran, manevrarea aplicațiilor, introducerea de text nu ridică probleme. Încet dar sigur te obișnuiești cu ideea de tabletă și nu de telefon, asta e clar.

Nu ajung să zic (așa cum se aventurează unii) că vei face editare de text sau calcule tabelare pe HTC One Max, dar pentru zona multimedia și browsing, display-ul de 5,9 inci e confortabil. Trebuie doar să îi dai o șansă. Are șanse să fie și o sculă utilă celor ce fac administrare de system și vor să folosească așa ceva pentru operații rapide de reparații remote via SSH sau Remote Connection.

Pentru mine a fost ideal să mă uit la filme, pentru parcurgerea știrilor via Flipboard și pentru Social Media.

2. HTC Sense 5.5

În continuare susțin că marele avantaj pe care HTC îl are încă asupra competiției este integrarea HTC Sense în sistemul de operare și posibilitatea pe care o dă utilizatorului de a avea informații agregate într-un mod inteligent din mai multe surse (email, social media etc.). Plus noul BlinkFeed, un fel de Flipboard mai personalizat (totuși, prefer soluția Samsung cu Flipboard de pe Galaxy Note 3).

3. Boxele cu BoomSound

Sunetul se aude excelent în boxele lui HTC One Max. Faptul că aparatul are un volum mai mare contribuie și la o calitate mai bună a sunetului redat. Dacă veți dori să faceți un chef cu HTC One Max s-ar putea să vă reușească – mie aproape mi-a ieșit cu HTC One, nu văd de ce ar fi o problemă pentru One Max.

4. Suport microSD

Lipsul major al lui HTC One – inexistența opțiunii de extindere a mediului de stocare e remediat pe One Max prin oferirea unui slot microSD în care se poate pune cardul cu capacitatea dorită.

5. NFC, IR

Conectivitate extinsă (NFC) ce în curând va începe să fie o modalitate preferată de plată electronică plus manevrabilitatea adusă de folosirea pe post de telecomandă sunt lucruri ce cântăresc pozitiv în analiza lui One Max.

5 LUCRURI CONTRA HTC One Max

Urmează acum partea cu lucrurile mai puțin reușite.

1. Dimensiune

Uitați-vă la poza de mai sus: HTC One Max ocupă aproape un sfert din suprafața unui MacBook Air de 13 inci – priviți-l alături de Nokia Lumia 925. E imens cam după orice fel de standarde. Ceea ce e foarte bine în direcția utilizării pentru multimedia/browsing e un dezavantaj când vine vorba de purtat. Cam greu îi faci loc în buzunar – ori ai pantaloni cu buzunare mari, ori începi să îmbrățișezi purtarea unei poșete în care să depui phablet-ul.

2. Greutate/manevrabilitate

Manevrabilitatea cu o singură mână e exclusă. Nici atunci când îl pui pe masă nu prea e confortabil de folosit, carcasa rotunjită generând dificultăți de poziționare la folosirea cu o singură mână. Ești practic permanent obligat să folosești două mâini când lucrezi cu One Max.

3. Senzorul de amprentă

HTC a zis că dacă Apple face aparat cu senzor de amprentă poate că trebuie să facă și ei. Nu au înțeles că nu știu să copieze – Samsung face treaba asta foarte bine – dar totuși l-au pus acolo. Eu îl găsesc inutil – poziționarea pe partea din spate îl face greu accesibil chiar și pentru cei ce ar vrea să deblocheze aparatul folosindu-se de cititorul de amprentă. Dincolo de autentificarea teoretic mai rapidă, senzorul ăla nu prea văd să mai aibă și o altă funcționalitate.

4. Autonomia

Cu o baterie de 3300 mAh și o configurație hardware mai slabă decât concurența (Galaxy Note 3), HTC One Max nu reușește să se impună la capitolul autonomie. Veșnica problemă a aparatelor HTC – autonomia nu e tocmai un atu – e prezentă și aici. 14 ore de redare în buclă a unui material video, cu power managementul activ e o valoare mică în comparație cu cele peste 17 ore obținute de Galaxy Note 3.

5. Reiterarea aceluiași design

Se pare că HTC repetă din nou greșelile din trecut încercând să exploateze la al treilea model de telefon același design. Dacă piața a zis ok în direcția lui One, nu cred că va zice la fel și în cea a lui One Max. Ceva nou, diferit, ar fi fost mai indicat din punctul meu de vedere.

Pot să mă și înșel. Mai e puțin și o să vedem dacă am dreptate sau nu.

Închei aici setul de PRO și CONTRA. Revin cu detalii mai multe în zilele următoare.