După o primă zi de testare a ceasului inteligent Galaxy Gear (venit la teste prin Orange Smartphone Testers împreună cu phablet-ul Samsung Galaxy Note 3) au apărut și primele elemente de care un utilizator trebuie să țină cont: cum faci ceasul să aibă ecranul atins fără să apeși pe buton (operația începe să devină enervantă dacă de fiecare dată când vrei să vezi cât e ceasul trebuie să apeși pe buton).
Soluția e simplă: se intră în Galaxy Gear manager de pe aparatul cu care e legat ceasul, în cazul meu, phablet-ul Galaxy Note 3. Apoi Settings și din secțiunea Motions activați Wake-up on gesture. Asta face ca ori de câte ori mișcați brațul pe care aveți ceasul dorind să vă uitați la ceas și cu un gest hotărât, ecranul lui Galaxy Gear se va aprinde automat.
A doua opțiune pe care cred că merită să o știți: tot din acest meniu se poate activa Smart relay: o notificare accesată pe Galaxy Gear și trimisă pe smartphone va deveni activă (adică display-ul lui Galaxy Note 3 se va aprinde și notificarea va fi activă pe ecran) dacă se pornește Smart relay.
Încă ceva: se pot afișa rapid pe ecran informații despre conexiunea Bluetooth și nivelul bateriei, plus facilitatea de a controla nivelul sunetului și al strălucirii ecranului dacă se face un clic cu două degete pe display-ul lui Galaxy Gear (vedeți poza de la începutul articolului).