Sub lumina mângâietoare a zilei, experiența mea din ultimele două zile nu pare atât de înfiorătoare. Dar amintindu-mi de primele momente tensionate, de zgomotele, din distanță, pașii ce se auzeau pentru o secundă în plus când mă opream, respirația altcuiva în ceafă, teroarea revine să-mi bântuie sufletul din nou. A Machine for Pigs este continuarea în nume și spirit a lui Amnesia: The Dark Descent, un joc de groază excelent, realizat de Frictional Games. Cel de față este făcut mult mai puțin de Frictional Games, și mai mult de The Chinese Room, acel studiou micuț ce-a realizat Dear Esther. Teama mea principală, una ce nu implică urlete la miez de noapte, era că vor merge prea mult în direcția lui Dear Esther cu acest joc, și că nu va rămâne decât un simulator de privit în jur, cu o scobitoare înfiptă în tasta W. Mă bucur că nu a fost cazul. Da, jocul este simplificat pe cât de mult se poate, dar tot îi pot spune un joc. Are ocazionalul puzzle, are o poveste coerentă pe care o afli pe măsură ce descoperi bucățele de jurnale și înregistrări, își face apariția o componentă minoră de furișat, dar mai presus de toate, are ceea ce îi trebuie unui joc de groază, o atmosferă de-a dreptul malefică.
Din ecranul de încărcare te ia, o muzică gravă, de parcă tapetul în sine ar vrea să îți smulgă inima din piept și să rânjească în fața ta când îți dai ultima suflare. Tonul îl înțelegi de la bun început, o să ai parte de o peripeție foarte întunecat și înfiorătoare. Dar predominant întunecată. Este mult întuneric în joc, foarte mult, poate chiar prea mult. Sau cel puțin încercările de a face totul întunecat sunt cam exagerate. Pe de o parte, da, totul este beznă, pe de alta, ai un filtru de culoare albăstrie pe care cu chiu cu vai îl poți dezactiva, iar dincolo de el îți vei da seama că mai toate texturile/luminile sunt verzui. Puteam să jur că Amnesia arăta mai bine, dar m-aș putea înșela. Texturile sunt mult prea distorsionate, mult prea spălăcite din cauza celor două filtre, și se vede la fiecare pas acea tranziție grosolană dintre nuanțele diferite de întuneric, de parcă ar fi Unreal Tournament rulat pe 16 biți. Nu strică atmosfera, dar face totul cam murdar.
Pe partea auditivă, n-am ce să îi reproșez, se descurcă fenomenal la a mă terifia excesiv de mult doar prin sunete. Și nu exagerez, cea mai mare parte din teroare se produce strict auditiv. Da, întunericul este o parte importantă la crearea atmosferei, mediul înconjurător plin cu scene neliniștitoare, ca șobolani morți adunați într-un colț, carcase de porci interacționabile atârnate de cârlige, tablouri cu scene ciudate, toate astea ajută foarte mult, dar sunetul este inițiatorul, sunetul este trăgaciul.
Citiți continuarea pe Games Arena
