Severence încă este un joc mai bun. Cu asta scoasă din sistem, să vorbim despre Dark Souls 2. Continuarea unui joc ce nu prea și-a găsit un locșor în inima mea, fiindcă avea complexitatea vârâtă prea adânc în designul său. Și prin asta, vreau să spun ceva ce probabil ar fi necesitat niște cenzură. Un joc mai obtuz, mai obscur și mai opac nu credeam că voi vedea în afara simulatoarelor militare făcute de AGEOD. Dar cumva aceste trăsături s-au strecurat într-un action-RPG. Unul al cărui jucare o pot descrie ca și cum te-ai izbi cu capul în mod repetat de un perete, până se sparge, pentru ca apoi să mergi înainte pe o cărare plină de țepi. Dar înțeleg, unora le-a plăcut foarte mult jocul și văd acel zid ca un fel de protecție față de cei care ar vrea jocuri mai simple, mai ”dumbed down”, mai Call of Duty. De aceea urlau cât îi țineau beregatele când From Software a dezvăluit că Dark Souls 2 va fi mai accesibil.
Accesibil nu înseamnă ceea ce a ajuns să însemne de fiecare dată când îl folosește Electronic Arts sau alte companii care redefinesc în mod constant înțelesul cuvintelor. From Software intenționează să facă un joc la fel de dificil, poate chiar mai dificil, însă unul la care primele ore nu le petreci uitându-te pe wiki-uri, sau la alți oameni jucând, pentru a-ți da seama ce în numele măritului dragon astral înseamnă o statistică din joc. Au promis că vor încerca să explice mai bine jocul, mecanicile sale, lucrurile de care ai nevoie pentru a te bucura de această experiență masochistă. Iar printre astea se numără și povestea. Aflată mai mult în plan secundar în jocul anterior, spusă prin chestii pe care le găseai aleator cândDarkSoulsRevIMG04 fugeai de o chestie mare și rea, sau picai într-o groapă, era ușor să ratezi multe elemente ale poveștii. Cei care le-au găsit îmi spun că este destul de bună și inedită. O să îi cred pe cuvânt, fiindcă n-am suportat Dark Souls destul încât să îi dedic 100 de ore de frustrare. Ca urmare, povestea din continuare va fi prezentată într-un mod mai direct. Tot vor fi elemente pe care trebuie să le cauți, dar nu vei sta la fel de mult să te scarpini în cap, întrebându-te ce se întâmplă și de ce ți-ar păsa.
Nu trebuie să fi jucat Dark Souls sau Demons Soul pentru a înțelege povestea. Este plasată în același univers ca Dark Souls, dar într-un alt loc și într-un alt timp, posibil chiar ere multiple de timp, nu că ți-ai da seama, acesta fiind un joc la care te bați cu șobolani gigantici, ciuperci imense și dragoni în același loc. Vor fi câteva diferențe față de jocul anterior, tematica centrală a lui Dark Souls 2 fiind blestem, în timp ce cea a predecesorului era umanitate. Puteam să jur că a predecesorului era găsirea cât mai rapidă a modului prin care poți exploata AI-ul să se sinucidă ca să nu fii nevoit să repeți aceleași lupte de zeci sau sute de ori doar pentru luxul de a salva sau a te vindeca. Ideea de blestem vine de la faptul că personajul tău are unul, ceva destul de comun în lumea în care cam fiecare persoană este un zombie. Iar misiunea sa este atât una de izbăvire personală, cât și de orice are de făcut lumii. Era pomenită la un moment și intenția de a realiza un fel de contrast între cele două jocuri, prin locația aleasă, fiind folosită analogia că unul se petrece la polul nord, iar celălalt la polul sud. Și-au spus destul de clar cuvântul „contrast”, contrast între frig cu multă zăpadă și frig cu multă zăpadă. Anumite lucruri nu cred că se traduc bine din japoneză, precum obsesia MMO-gratuit-și-nu-foarte-bun-icească de-a da un nume complex fiecărui lucru cu putință.
Citiți continuarea pe Games Arena
