Nu sunt la fel de abile în mișcări ca Lenovo Yoga Tablet, care se ridică singură în piciorușe, dar au avantajul de a fi mult mai aproape de rafturile magazinelor. Atât de aproape încât, deși nu au fost încă lansate sau confirmate oficial, au apărut în ofertele unor retail-eri din Germania. Adică nici nu sunt departe de noi.
Lenovo IdeaPad B6000-F și B8000-F vin echipate cu câte 1 GB de memorie RAM, 16 GB memorie internă, un procesor quad-core MediaTek MT8125 de 1,2 GHz, camere foto de 5 megapixeli și un Android 4.2 Jelly Bean. Diferența este dată de diagonalele display-urilor, 8 inchi șa B6000 și 10 inchi la B8000, ambele cu o rezoluție de 1,280 x 800 pixeli și de acumulatorii de 6000 și respectiv 9000 de mAh. Speram ca măcar aici să găsesc o justificare a numelor destul de codificate ale celor două tablete, dar n-a fost să fie.
În ceea ce privește prețurile, apare cea de-a treia diferență între cele două surori, o diferență de 65 de euro. De la 215 euro pentru tableta de 8 inchi, la 280 euro pentru cea de 10 inchi. Asta conform celor de la Engadget. Conform ofertei Sixpol, Lenovo IdeaPad B6000-F costă 242 euro, iar B8000-F ajunge la 313 euro. În timp ce de pe site-ul Top Elektronikwelt au fost scoase. Probabil că la așa prețuri s-au gândit și ei că e cam greu să le vândă. La modul serios, probabil că se așteaptă și un anunț oficial despre cele două produse.
via Engadget