HomeFeaturedFocusBMW i3 Electric Vehicle, dovada ca autonomia costa

BMW i3 Electric Vehicle, dovada ca autonomia costa

Probabil că teoria aceasta cu autonomia costă este valabilă și în zona de smartphone. Pentru că și acolo, problematica autonomiei este una dintre cele mai spinoase. Totuși, de această dată, ne vom opri asupra autonomiei în zona de motorizare electrică.

Unul dintre cele mai așteptate EV-uri la nivel global, BMW i3, vine cu o soluție pentru prelungirea autonomiei. O soluție nu tocmai electrică și care, pe deasupra, adaugă 3.950 dolari prețului de 41.350 de dolari pe care mașina, care va vedea lumina… asfaltului în al doilea trimestru al anului viitor, îl are. Poate părea mare, dar vorbim totuși despre BMW, o companie care nu a fost niciodată ieftină pentru buzunarele consumatorilor. Dar care, spre meritul ei și spre bucuria noastră, a celor pasionați de motorizări electrice sau măcar hibride, a declarat că fiecare model de autovehicul pe care îl creează va avea de acum încolo și o versiune hibridă. Inclusiv celebrul BMW X5.

Revenind la i3, soluția găsită este adăugarea unui motoraș în doi cilindri, care nu va motoriza mașina ci va funcționa ca un generator pentru încărcarea acumulatorului. Reușind astfel să dubleze, în mare, autonomia vehiculului electric, situată actualmente undeva între 130 și 160 de kilometri. Sună de-a dreptul atractivă o astfel de autonomie. Mai mult, BMW a anunțat cu ceva vreme în urmă că dorește să găsească o tehnologie care să-I permită să crească această autonomie fără aportul combustibililor clasici, țintitnd o poluare zero.

Nissan_Leaf

Tot din zona vehiculelor electrice vine o altă știre interesantă. Toți posesorii de vehicule electrice Nissan LEAF, vor beneficia de încărcări gratuite în rețeaua din Statele Unite eVgo, pentru o perioadă de un an de zile, prin intermediul programului interesant denumit “No Charge to Charge”. Un stimulent interesant pentru a schimba orientarea consumatorilor dinspre motorizările convenționale înspre cele electrice. V-am spus eu că lucrurile se mișcă într-o direcție benefică.

via Autoblog

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep