Pe lângă publicarea în Windows Store (8 sau Phone) o aplicație faină, înscrisă în concursul European APPCUP 2014 are și șansa de a primi 1500 USD cash plus o tabletă Surface Pro și un Windows Phone 8.
Dacă în Imagine Cup focusul Microsoft s-a mișcat puțin din direcția tradițională, aceea de a promova aplicații și tehnologii către zona de antreprenoriat, văd că APPCUP, concursul de aplicații vrea cumva să compenseze asta. Microsoft a lansat și competiția pentru 2014, în Europa. Companii și programatori individuali sunt invitați să creeze aplicații pe teme generale, sau special în direcția serviciilor de sănătate, pe Windows 8 și/sau Windows Phone 8 și apoi să le înscrie în concurs.
Cred că dacă aveți o idee faină de aplicație pentru tablete sau telefoane Windows, ar fi o idee bună să vă puneți pe treabă și să înscrieți rezultatul în concurs: www.appcup.eu.
Apropo, știți câte aplicații românești sunt în Windows Store? Vă spun eu: aproape de 400!