Una dintre cele mai noi tendințe în IT, care câștigă tot mai mult teren pe fondul crizei economice care continuă să ne bântuie, este gamificarea. Mai exact utilizarea elementelor și regulilor de joc
pentru motivarea angajaților și fidelizarea utilizatorilor. Tot mai mulți dezvoltatori de aplicații introduc soluții de gamificare în produsele lor indiferent de destinația de utilizare a acestora.
Printre companiile care s-au înscris pe acest nou val se află și un start-up românesc al cărui prim produs este chiar o platformă de gamificare dedicată creatorilor de conținut online, adică bloggerilor și jurnaliștilor. Aceasta poartă numele de Focused Stamps și se bazează pe colecționarea de timbre virtuale, o recreare oarecum romantică a sesiunilor de schimburi de timbre de pe scările blocurilor copilăriei noastre.
În acest moment, start-upul este înscris în cursa pentru un pitch de aur pe scena conferinței WebIT, ce se va desfășura la Istanbul la începutul lunii noiembrie. Este, din acest punct de vedere, cel mai bine votat proiect românesc din competiție și singurul cu șanse reale de a obține un loc pe scenă. Haideți să îi susținem oferindu-le un vot de încredere! Este foarte simplu și este nevoie doar de un cont de Facebook.
Platforma este încă în dezvoltare, primul prototip public fiind prevăzut pentru începutul lunii septembrie, atunci când sunt prevăzute și primele teste live pe câteva bloguri partenere.
Principiul de funcționare al platformei nu este deloc complicat. Site-urile care doresc să participe se vor înscrie într-un program în baza căruia vor primi un plug-in pe care îl vor instala pe serverele lor. Prin intermediul acestuia vor putea oferi ulterior credite virtuale utilizatorilor proprii pentru activitățile relevante pe care aceștia le vor efectua pe site, incluzând: citirea articolelor, comentarea acestora sau redistribuirea prin canalele sociale. Cu aceste credite virtuale obținute utilizatorii vor putea achiziționa plicuri filatelice virtuale în care vor putea găsi un număr aleator de timbre virtuale din diverse categorii de interes. Bineânțeles că aceste timbre vor putea fi colectate, iar dublurile schimbate cu alți colecționari. Fiecare timbru obținut reprezintă o operă de artă în miniatură (fiind realizate de graficienii echipei Focused Stamps), precum și o mică povestioară relevantă atașată, ceea ce conferă acestora un plus de valoare pentru utilizatori față de obișnuitele badge-uri cu care aceștia sunt recompensați de sistemele clasice de gamficare.
Ideea este interesantă, așa că merită susținere!