Nici n-a apărut încă, iar Watch Dogs este deja pe drumul de a deveni un film. Ubisoft anunță că a făcut un parteneriat cu Sony Pictures și New Regency pentru ecranizarea jocului, având încredere în potențialul său de a deveni o franciză de proporții.
Nu au fost anunțate detalii despre film, companiile implicate fiind acum ocupate cu celelalte două adaptări după jocuri produse de Ubisoft: Assassin’s Creed și Splinter Cell. Cel dintâi se află acum în procesul de rescriere a scenariului, așa că nu va sosi prea curând. Watch Dogs, jocul, va fi lansat pe 22 noiembrie pe toate platformele existente acum pe piață.
Material preluat de pe www.games-arena.ro