HomeFeaturedFocusPressy, sau cum să pui încă un buton hardware pe un smartphone...

Pressy, sau cum să pui încă un buton hardware pe un smartphone Android

pressy

Este vorba despre un proiect super-original, care a reușit să strângă finanțarea pe Kickstarter în mai puțin de 24 de ore. Și asta spune multe despre cât de bine este văzut și despre cât de originală este ideea din spatele său. Care este foarte simplă! Prin intermediul unui device foarte mic, de forma mic cui cu cap rotund (pentru că există divergențe pe seama corectitudinii între pioneză și piuneză), care se conectează în mufa pentru căști pe orice smartphone Android și prin intermediul unei aplicații special dezvoltate pentru acest device, butonului proaspăt adăugat i se pot aloca diverse acțiuni care în mod uzual ar necesita mai mult decât o simplă apăsare.

Sunt posibile și combinații de două apăsări rapide sau apăsări prelungi, astfel încât să îi poată fi alocate mai multe acțiuni.

Partea frumoasă cu acest proiect, este dată tocmai de simplitatea sa. Care, se pare, se va regăsi și în prețul său. 17 dolari pentru varianta simplă, sau 25 dolari pentru cea colorată și cu suport pentru chei, nu sună deloc rău.

Legat de succesul de pe Kickstarter, cu un target de 40.000 dolari, Pressy a reușit să strângă peste 108.000 dolari în mai puțin de 24 de ore, suma depășind în prezent 150.000 de dolari. Și mai sunt 45 de zile în care această sumă va tot crește!

O idee mai clară despre acest proiect, puteți avea după ce urmăriți clipul de prezentare de mai jos. Pressy este exemplu clar de idee simplă, dar eficientă.

via Engadget

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep