În drumețiile mele prin lumea digitală, pe vremea când descompuneam online-ul și bookmark-uiam toate site-urile/blogurile interesante de design digital, am descoperit agenția de design Information Architects. Odată studiat portofoliul și odată citite, fără excepție, toate articolele publicate pe blogul iA (începând din anul 2005), am decis că pot să mă „îndrăgostesc” de Oliver Reichenstein – semnatarul articolelor și unul dintre fondatorii agenției de design digital. Cu această ocazie, am descoperit și iA Writer, o aplicație iOS și MacOS destinată „celor care scriu”.
Aplicația, iA Writer, dezvoltată de iA a fost gândită (și funcționează) conform principiului „less is more” (mai puțin înseamnă mai mult). Pe scurt, unul dintre obiectivele dezvoltatorilor a fost crearea unei aplicații de luat notițe pe iDevice, fără setări inutile. Un obiectiv îndeplinit cu succes: utilizatorul nu este distras de la ceea ce are de făcut (de la scris), tocmai pentru că nu i se oferă ocazia. Oportunitățile multiple de editare/formatare – pe care le pun la dispoziție alte aplicații/programe de acest gen (Microsoft Word, Apple Pages etc.) – lipsesc cu desăvârșire.
Focus Mode – opțiunea aduce în centrul atenției doar o singură propoziție/frază (cea în curs de editare), pentru a nu distrage atenția „scriitorului” de la ceea ce scrie.
Sunt permise o serie de formatări de text, accesibile doar din tastatură (titluri, liste, bold, strong etc.). [sursă foto: blog iA]
Suport iCloud – documentele (organizate inclusiv în foldere) pot fi sincronizate între aplicația desktop (MacOS) și cea iPad/iPhone (iOS). [sursă foto: blog iA]
Dimensiunea fontului este standard, nu poate fi modificată manual de către utilizator; în schimb, fontul se va redimensiona în momentul în care utilizatorul va modifica dimensiunea (pe lățime) „ferestrei” de vizualizare/editare.
Funcția Find and replace poate fi apelată cu ajutorul tastelor, prin binecunoscuta scurtătură [cmd]+[F].
În bara de jos a ferestrei de vizualizare/editare, utitizatorul are acces rapid la activare/dezactivare funcției Focus Mode (Focus On/Off – în stânga), dar și la informații despre text (număr de cuvinte, număr de caractere, timp de citire – în dreapta).
Fișierele text pot fi exportate în format RTF (Rich Text Format) sau HTML.
Ortografie și gramatică – opțiunea de verificare/editare/corectare este disponibilă (clic dreapta).
Alte setări/opțiuni disponibile în aplicația iA Writer.
Observații personale (care se regăsesc și în conceptul aplicației):
1. Utilizatorul nu știe niciodată ce vrea, ce îi este cu adevărat util și ce este… marketing.
2. Prea multe opțiuni distrag atenția de la scopul interacțiunii dintre utilizator și aplicație/program.
3. Nu îi oferi „scriitorului” ocazia să piardă vremea printre setări/funcții/formatări, pentru că se va tranforma într-un mic și inutil designer/tehnoredactor/art director/creative director etc. Se va simți confortabil în postura aceasta, în detrimentul poziției care i se potrivește.
4. Typography. Typography.Typography. It’s all about typography and interface.
5. Aplicațiile bune costă. O aplicație care îți aduce satisfacții în utilizare este o investiție.
iA Writer nu va transforma utilizatorul într-un scriitor mai bun, dar cu siguranță îl va ajuta în scriere. Eu sunt un bun exemplu în acest sens…
Informații aplicație:
Preț aplicație Mac OS: 4,49 Euro
Preț aplicație iOS: 0,89 Euro
Developer: Information Architects Inc.