N-aveam așteptări mari, n-aveam așteptări colosale, aveam doar pretenția ca ceva ce seamănă suspicios de mult cu Oni să aibă măcar o fracțiune din farmecul și calitatea sa, destul cât să umple opinca unei gărgărițe. Sau în cel mai rău caz, să fie propriul său joc, oricât de diferit de Oni vrea, dar să fie bun, să fie plăcut, să nu mă facă să îl implor după șase ore să se termine, nu să se mai lălăie încă trei ore de agonie a monotoniei crunte. Remember Me. Un îndemn pe care sper să îl dau uitării pe cât de rapid cu putință, și o denumire ce nu prea descrie bine jocul. Mă așteptam să se lege de ceva, de un moment, de o replică, așa cum e în Doctor Who, cu „Run you clever boy and remember me”, sau ca acel ultim vers din melodia aia de la Nightwish „Rest calm and remember me”. E folosită sporadic fără nici un fel de greutate pe tot parcursul jocului. Îmi imaginez cu ușurință cum ascultând cele două fraze anterioare, constant, timp de zece ore, ar fi o experiență mai plăcută decât să joc Remember Me. Mă iau de numele său fiindcă sper să tot amân ceea ce urmează, restul recenziei în care iau la mână tot jocul, toate părțile care mă fac să urlu, cam 90% din joc.
Să încep cu cele 10% care nu mă fac să urlu. Părțile care chiar sunt bunicele, admirabile, plăcute, minunate chiar. Acele lucruri care îmi dădeau speranța deșartă, în mod constant, că lucrurile se vor îmbunătăți. Să începem cu partea vizuală. Nu grafica în sine, fiindcă iluminarea este pe alocuri cam slabă, iar funcția de supersampling mărește temperatura plăcii video cu 10 grade fără vreun efect notabil. Mă refer la ceea ce jocul prezintă.
Neo-Paris este o locație grozavă, redată excepțional. Vei vedea zonele făcute prăpăd efectele sărăciei, redate cu atât de multă personalitate și detaliu în ele, încât te ademenesc să mergi mai departe. Vrei să vezi mai mult, vrei să știi mai mult numai din aspectul acelor zone, aflate în paragină, dar simultan îmbogățite de toate efectele de augmented reality ce-au devenit o banalitate pentru această lume. Cei care au lucrat la designul mediului au făcut o treabă demnă de laudă. Iar zonele ce nu au fost făcute prăpăd de sărăcie, arată în egală măsură de bine, opulența și strălucirea lor oferind un contrast vizual puternic între două lumi, cea a oamenilor abandonați de societate și cea a oamenilor care încă mai au bani să se folosească de toate beneficiile viitorului. De lucruri precum roboți valeți ce sunt la fiecare colț (și pot fi utilizați și în alte scopuri 😉 ), sau mai important, de serviciile corporației masive ce poate stoca, șterge sau modifica orice memorie dorește clientul. Conflictul principal al jocului de aici vine. Dar înainte de asta, mai trebuie să amintesc animațiile foarte fluide, cele de ferire și de atac adică, nu cele de săritură sau cățărat.
Trebuie desigur menționată și muzica, ce combină piese instrumentale grandioase, foarte bine alese, alături de lucruri ce sună ca o combinație dintre muzică tehno și orice ar avea fiecare trailer de la Battlefield 3 la final. Nu pot să spun că îmi plac, dar se potrivesc ideii de bază a jocului. Ar mai trebui pomenite și secvențele cinematice, ce sunt adesea foarte stilizate, artistice chiar. Iar de aici încolo singurul cuvânt de laudă pe care îl am la adresa jocului este că la un anumit punct se termină.
Să începem cu povestea. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, un savant din Neo-Paris a inventat o metodă prin care amintirile oamenilor pot fi stocate, manipulate, sau șterse, lucru ce a prins foarte bine la public, toată lumea instalându-și un port Bluetooth în ceafă. Au apărut și indivizi care să profite ilicit de pe urma acestei intreprinderi, numiți Vânători de Memorii, iar tu vei lua rolul celui mai celebru dintre ei, Nilin. E un palindrom, nu contează. Jocul începe pe undeva pe la sfârșitul carierei sale, fiind închisă în Bastilia pentru o crimă necunoscută. Vechea închisoare s-a mai modernizat cu trecerea veacurilor, adăugând pe lista de măsuri de precauție ștergerea memoriei prizonierilor. Cu cât ești mai adânc în închisoare, cu atât îți lasă mai puțin în cap. Iar Nilin era foarte adânc în închisoare, pe cale ca memoria sa să fie depozitată de tot, când este salvată de o voce misterioasă ce își spune Edge. Astfel, Nilin este recrutată, sau re-recrutată în organizația teroristă din care făcea parte anterior, numită…. Eroriștii…
Citiți review-ul complet pe www.games-arena.ro
