HomeFeaturedFocusMotorul electric: o abordare diferită, mai multă autonomie

Motorul electric: o abordare diferită, mai multă autonomie

Stella-Solar-Family-Car

Încă din capul locului trebuie precizat că ne întoarcem pe patru roți și pe asfalt. Chiar dacă am văzut că se poate și pe două roți, și prin aer, dar și pe apă, totuși, cel puțin în primă fază, viitorul motoarelor electrice este în autovehiculele convenționale.

O echipă de studenți și profesori din Olanda pare să fi înțeles acest lucru, motiv pentru care au modificat un concept existent, acela numit generic “al vehiculelor solare”, pentru a corespunde nevoilor cotidiene ale unui utilizator. A rezultat astfel primul vehicul solar pentru familie, capabil să transporte fără probleme patru adulți, denumit Stella. Folosind câteva artificii tehnologice, cei responsabili de acest proiect au reușit să-i confere Stellei o autonomie de 600 de kilometri, perioadă în care mașina, prin panourile sale solare, a produs o cantitate de energie mai mare decât cea necesară, care a fost stocată.

Pentru a populariza acest concept, olandezii au înscris-o pe Stella în World Solar Challenge, o competitie dedicată acestui tip de vehicule, care se desfășoară în Australia, pe o distanță de 3000 de kilometri. Deși în mod uzual, vehiculele solare sunt concepute pentru un singur pasager, marele avantaj al proiectului despre care vorbim aici este dat de posibilitatea de a transporta patru persoane, intenția studenților fiind de a avea patru pasageri in vehicul, tocmai pentru a sublinia acest beneficiu major pe care îl aduce conceptul lor.

Este drept că, spre deosebire de ceea ce am mai prezentat în legătură cu subiectul motorizării electrice, care știți deja că mă pasionează, avem aici de a face cu un concept cu un design mai puțin clasic și probabil mai greu de digerat de către un utilizator obișnuit, dar, avantajul pe care îl propune Stella, este dat de autonomie, problema spinoasă care pare o barieră în calea adotptării pe scară largă a acesei soluții.

via Inhabitat

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep