A durat mult mai mult decât m-aș fi așteptat ca aplicația oficială Lufthansa să apară și în Windows Phone Store după App Store și Google Play. Exact atunci când renunțasem să o mai aștept, și-a făcut apariția într-un mod aproape miraculos – bine că în perioada asta nu mai am nevoie de ea.
Totuși, pentru cine dorește să aibă acces direct de pe smartphone la opțiunile de checkin online, la orarul zborurilor și la informații actualizate despre timpul la care va pleca un anumit zbor, aplicația Lufthansa pentru Windows Phone e gata să fie folosită.
O recomand pe baza experienței de pe Android, unde în câteva rânduri am aflat că zborul meu a fost mutat la o altă poartă cu câteva minute bune înainte ca informația să apară pe panourile din aeroport.
Are și Live Tile unde informațiile importante apar în mod automat. Pentru cine călătorește des cu Lufthansa, clientul oficial ar trebui să nu lipsească de pe smartphone-ul Windows Phone.
Lufthansa pentru Windows Phone 8 se poate descărca de aici și completează suita Air France și British Airways.