Este probabil pentru prima dată când vorbim despre un smartphone și caracteristicile sale tehnice trec pe planul doi. Misiunea din spatele aparatului respectiv și a companiei producătoare este una care trece peste toți parametri de natură tehnică.
Vorbim despre compania olandeză FairPhone, o entitate non-profit, care are ca misiune popularizarea provenienței din zone defavorizate a materiilor prime din care sunt fabricate componentele din telefoanele noastre. Și încercarea de a asocia aceste materii cu o îmbunătățire a condițiilor de muncă în fabrica în care aparatele sunt produse. Mai concret, FairPhone este produs din componente care au la bază resurse asupra cărora nu poate plana acuzația că provin din zone în care muncitorii sunt exploatați, plătiți necorespunzător sau lucrând în condiții mizere. Zone în care controlul nu este deținut de facțiuni violente. Ca și concept folosit în media de ceva vreme, sunt resurse “conflict-free”.
Dacă adăugăm și faptul că o mică parte, de 3 euro, din fiecare telefon vândut, este alocată inițiativei de a curăța o parte din deșeurile electrice din Ghana, avem o imagine asupra misiunii din spatele acestor aparate. Aparate pentru care precomenzile au atins nivelul de 5000 de bucăți și își pot începe misiunea. Un început timid, dar care se poate tranforma într-o mișcare de amploare.
Strict legat de abilitățile tehnice ale aparatului, în cazul în care ele mai sunt interesante după toată povestea, acesta va avea un display de 4,3 inchi qHD, pe care va rula un Android 4.2 Jelly. O cameră de 8 megapixeli sau o memorie internă de 16GB și una RAM de 1GB, bateria de 2000 mAh, precum și procesorul quad-core de 1,2 GHz, întregesc peisajul. Peisaj care, brusc, dacă reușim să credem în reușita unei astfel de inițiative demne de toată lauda, nu mai este interesant. Și pentru care dai 350 de euro fără să îți pese dacă merită. Un smartphone ca FairPhone îți este drag din alte motive!
via TheVerge