Au circulat în ultima perioadă niște zvonuri prin presa internațională de specialitate despre o posibilă achiziție a Nokia (sau a diviziei de telefonie a Nokia) de către un jucător și mai mare. Numele cele mai grele care au figurat ca potențiali cumpărători pentru celebra companie finlandeză au fost Huawei și, mai nou, Microsoft.
Cum situația Nokia nu este una tocmai roză, iar Huawei sau Microsoft sunt companii care au puterea financiară să facă o astfel de achiziție, scenariile nu sunt tocmai imposibile. Recunosc că aș înclina spre un parteneriat Nokia – Microsoft (mult mai amplu decât cel existent), mai degrabă decât unul între Nokia și Huawei, care momentan sunt concurenți pe piața producătorilor de telefoane. Deși, conform celor de la Wall Street Journal, negocierile între Nokia și Microsoft sunt într-un fel de impas. Vouă care combinație vi s-ar părea mai fericită?
Daca Nokia chiar are nevoie de ajutor, Microsoft probabil va proceda la fel cum a facut cu Dell, acordand un imprumut.
Microsoft nu o sa lase Nokia sa apartina Huawei. Au prea multe de pierdut.
Cu toate ca strategic, achizitia Nokia de catre Huawei va face un bine major pietei.
@Bogdan Dar nu-si permite nici sa piarda 80% din cota de piata prin vanzarea Nokia catre o alta companie. Mai mult, Nokia vine cu un pachet extrem de bogat in patente/cunostinte. Cumpararea de catre o alta companie inseamna eliminarea defintiva a celor de la Microsoft de pe piata smartphone-ului.
Nokia produce 80% din telefoanele cu Windows Phone si este un partener strategic pentru Microsoft in promovarea platformei. Nu cred ca Microsoft ar accepta ca Nokia sa fie cumparata de o companie chineza. Pe de alta parte, nici Microsoft nu are de ce sa riste cu achizitia Nokia. Si-a extins deja prezenta in zona de hardware prin Surface si se pare ca pregateste noi modele. In plus, Microsoft a mai incercat odata piata de telefoane cu Kin si a abandonat repede ideea.
Nokia – Huawei ii mai fericita…dar mai putin probabila. Huawei are o experienta destul de mare in domeniul GSM (producator de modemuri GSM). Nokia vine cu un know-how extraordinar in zona GSM…practic am avea doi granzi in GSM…o extraordinara concurenta pentru samsung, care cam face legea acum.
Nokia – Microsoft: un know how pe partea de GSM/software development cu un Know how pe partea de marketing…Partea prosta este data de faptul ca, ce-i rau se invata repede…prin urmare…exista o probabilitate mai mare ca Nokia sa invete obiceiurile proaste de la microsoft decat invers…Situatie in care produsele vor deveni la fel de “calitative” cu produsele microsoft…si cu o probabilitate extrem de mare ca Nokia (sa resturile ce raman din ea)…sa fie unicul producator de telefoane mobile cu WP8 (practic toate parteneriatele cu restul producatoriilor or sa devina nerentabile…evident pentru restul producatoriilor).
Sincer…varianta a doua pare cel mai probabila…dar si cea mai nefericita pentru brandul care a fost Nokia…