Valentin Boanta, aflat în detenție pentru cinci ani ca urmare a implicării în crima organizată prin furnizarea de soluții care să permită copierea cardurilor în ATM s-a gândit că poate să își folosească timpul liber ”câștigat” într-un scop nobil. Așa a ajuns să inventeze o modalitate prin care băncile să poată bloca exact tipul de infracțiune pentru care își ispăsește el acum pedeapsa – copierea de carduri.
Soluția pe care Boanta o propune este simplă: cardul nu mai este introdus direct, ci prin intermediul unui dispozitiv special montat pe ATM, este rotit și apoi introdus în bancomat. Sistemele de copiere nu mai pot funcționa pentru că ele își bazează funcționarea pe faptul că datele de pe card sunt copiate secvențial. Prin rotire, nu mai este disponibilă facilitatea de copiere secvențială.
SRS, soluția inventată de Valentin Boanta aparține companiei MB Telecom ce vrea să o aducă cât mai curând pe piață. Mai jos puteți vedea principiul de funcționare.
Ca și fapt divers, conform ambasadei SUA din România, în 2012 infractorii cibernetici din România au furat aproape un miliard de dolari din SUA, plasând țara noastră pe locul doi în lume, după China.
via Reuters