Am ignorat multă vreme (spre rușinea mea) una dintre cele mai bune aplicații din Google Play Store: TED. De excepție nu prin realizare, ci pentru ceea ce oferă utilzatorului – posibilitatea de a accesa, desărca offline și viziona prezentările susținute de cei ce participă la curentul TED, Ideas worth spreading.
Zilele trecute am stat de vorbă cu un prieten despre oameni care au încă puterea de a schimba lumea. Oameni precum Stephen Wolfram, dacă e să dau un simplu exemplu, ce lucrează la proiecte foarte faine, de care puțini sunt interesați, fiind prinși în curentul consumatorismului modern și care uită că trebuie să privim și dincolo de mesajele de marketing.
Dacă v-am făcut curioși, atunci instalați-vă aplicația TED din Play Store și descărcați pentru început câteva din cele mai populare video-uri cu prezentări de acolo. Parcurgeți-le.
TED e o aplicație ideală pentru cei ce călătoresc mult (zboară ar fi cuvântul cel mai potrivit) și care caută mereu mijloace confortabile de a-și umple timpul, așa ca mine.
Scriu articolul de față din aeroportul din Frankfurt, între două avioane, după ce tocmai am văzut pe smartphone (Xperia Z) vreo 10 prezentări. A meritat să aloc timpul pentru așa ceva.
Faceți-o și voi că nu o să vă pară rău. Credeți-mă pe cuvânt!
Aplicatia e excelenta. O folosesc de multa vreme. Bine ca te-ai apucat sa o prezinti 🙂