HomeFeaturedFocusDiscuție cu Orange, despre Orange Cloud. Câteva detalii mai puțin cunoscute

Discuție cu Orange, despre Orange Cloud. Câteva detalii mai puțin cunoscute

image

După ce Orange a lansat serviciul de stocare în cloud, denumit Orange Cloud, am primit și eu spre testare un cont. L-am activat, l-am configurat și … pe Windows Phone funcționarea e limitată la accesarea din browser a serviciului. În paralel, discuțiile de pe Twitter și mesajele de site/email au conturat o listă mai generoasă de întrebări la care Orange România a avut amabilitatea să îmi răspundă prin Marcian Enache, Manager Cloud Computing la Orange România.

Parcurgându-le o să găsiți răspunsul (sau măcar îl veți intui dincolo de mesajul oficial) la multe din lucrurile nespuse oficial de Orange atunci când s-a lansat Orange Cloud.

 

Mobzine: De ce nu există un client de Orange Cloud și pentru Windows Phone/BlackBerry? Cum se pot folosi de serviciu utilizatorii de telefoane cu sistemele acestea de operare?

M.E.: În prezent clientii care folosesc telefoane sau tablete cu aceste sisteme de operare se pot folosi de interfața web, precum și de aplicația pentru desktop. În curând, Orange Cloud va fi disponibil pentru Blackberry și avem în vedere și noul sistem de operare Windows Phone 8.

Mobzine: Dacă același titular are mai multe abonamente, toate cu trafic de date, poate folosi serviciul Orange Cloud unificat? Ex: am smartphone cu abonament de date și tabletă cu abonament de date. Pot să am transfer gratuit de pe ambele aparate?

M.E.: Traficul in Orange Cloud este gratuit doar pe numerele pe care este activat serviciul. Pentru a beneficia de gratuitate pe ambele device-uri, este necesară activarea serviciului pe ambele abonamente.

Mobzine: Există limită de trafic pentru transferul gratuit? Dacă da, care este?

M.E.: Traficul in Orange Cloud de pe un numar cu serviciul activat este gratuit si nelimitat.

Mobzine: Se poate folosi Orange Cloud pentru transferul automat de fișiere? Ex: vreau să descarc un anumit document/film/poză direct pe Orange Cloud de pe smartphone/tabletă. Se poate? Veți implementa așa ceva?

M.E.: Aplicațiile sunt în continuă dezvoltare și îmbunătățire. Momentan aceasta funcționalitate nu este disponibilă.

Mobzine: Care este politica Orange legată de disponibilitatea serviciului Orange Cloud? Există disponibilitate garantată?

M.E.: Ne-am asigurat că serviciul va oferi clienților Orange cea mai bună experiență, iar în cazul în care apar situații de indisponibilitate a serviciului vom face tot posibilul sî le rezolvăm în cel mai scurt timp.

Mobzine: Care e politica de securitate asociată serviciului? Presupunem că un utilizator a fost victima unui atac și i-a fost compromis contul. Cum poate recupera parola și datele din el?

M.E.: Securitatea serviciului este asigurată de sistemul propriu de autentificare Orange, precum și de securitatea oferită de Amazon prin serviciile de stocare a datelor. În cazul puțin probabil al unui atac precum cel menționat, clientul trebuie să reclame situația la serviciul de relații cu clienții imediat cum descoperă compromiterea contului, astfel încât inițiatorul atacului să nu beneficieze de suficient timp pentru a altera conținutul datelor. Ulterior îi vor fi comunicați pașii ce trebuie urmați pentru a accesa din nou datele din Orange Cloud.

Mobzine: Există vreo opțiune de backup pentru conținutul din cloud? Pentru punctul 6, se pot recupera în vreun fel datele compromise?

M.E.: Salvarea datelor din Orange Cloud este asigurată de serviciile de stocare Amazon.

Mobzine: Veți implementa opțiuni care să permită partajarea publică/privată de fișiere via Orange Cloud? Ex: am de făcut o prezentare, o urc acolo și doresc să dau drept de citire unor colegi/prieteni, dar nu vreau să le dau acces prin contul meu.

M.E.: Momentan singura opțiune disponibilă în acest moment este cea de distribuire pe email, ceea ce implică descărcarea documentelor din Orange Cloud.

Mobzine: Ce se întâmplă cu fișierele stocate în cloud în condițiile în care se reziliază contractul? Se șterg? Cand? Cum se șterg?

M.E: La dezactivarea opțiunii, clientul are la dispozitie 30 de zile pentru a-și descărca tot conținutul din Orange Cloud folosind interfața web a serviciului: cloud.orange.ro. În acest interval de timp upload-ul de conținut nu este posibil.

Mobzine: Mulțumim.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep