„Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.” (Miron Costin)
Am fost mereu supt vremi. O spun cronicile. O simțim și noi, atunci când ne amintim să privim în zare. Supt vremi care ne țin îngropați în ignoranță și nepăsare. Supt vremi care ne forțează să purtăm măști. Măștile altora. Poveri care ni se repartizează sistematic și care, încet-încet, se contopesc cu sufletul. De om.
Și vine clipa în care conștientizăm insuficiența… celorlalți. Oricât de minunați ar fi, oricât de necesari ne-ar fi, ceva le lipsește. Ceva ce nu putem numi. Noi suntem mai mult, vrem mai mult și avem nevoie de mai mult. Și vedem doar imperfecțiuni, singurătate. Și pustiu.
Și vine clipa în care conștientizăm insuficiența… proprie. Măști purtate cu eleganță. Măști care au ajuns să devină parte din noi. Ne sunt chip. Ne aparțin și ajungem să le aparținem. Măști care ne rănesc, care ne îmbătrânesc spiritul prin efortul constant de a le purta.
Sunt clipe în care conștientizăm insuficiența… și atunci trebuie să schimbăm ceva. În cei pe care îi iubim. În cei printre care ne petrecem clipele. În cei care ne pot ridica de supt vremi. În noi.
Cred cu tărie că destinele pot fi influențate de cărți – da, este un ideal care încă nu mi-a fost luat. Și este motivul pentru care vă propun o carte care are puterea de a schimba ceva în cei care ne pot ridica de supt vremi. Este o carte care are puterea de a schimba ceva în voi: „Transnistria: temnița limbii române”.
Cu speranța că veți conștientiza că aveți puterea de a schimba ceva, vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru sprijinul oferit în promovarea acestui proiect.
Cu stimă,
Cristina Costieanu, Director Editorial, Editura epublio
