Starcraft-ul văzut ca FPS: review Natural Selection 2

S-ar putea să fi spus de câteva ori că aproape fiecare joc de multiplayer de pe piață este groaznic. Tot susțin că am dreptate, dar ocazional mai apare și ceva care îmi dă speranță pentru viitor. Sigur, nu vine de la un ditamai studiou cu un buget cât să asfixieze un rinocer, ci de la oameni care chiar sunt afectați negativ de pierderea a 30 de mii de dolari din cauza unor tranzacții frauduloase făcute de indivizi nu tocmai cinstiți. I-au spus Selecție Naturală 2, un nume apt aș putea să spun, fiindcă jocul în sine este ca un fel de studiu de caz al evoluției conceptului unui joc de multiplayer. Nu este un carcalac neschimbat de veacuri ce va supraviețui și unui atac nuclear, capabil să se existe cu cele mai mizere forme de hrană. Este o creatură mai specializată, mai avansată, un hibrid s-ar putea spune, capabil de atât de multe lucruri, dar aflat într-o situație precară tocmai din cauza evoluției sale. Fiindcă prosperitatea sa depinde de un factor, prezența unei baze de jucători capabili să aprecieze Natural Selection 2 pentru ceea ce este. Și mă bucur să spun că, cel puțin în acest week-end gratuit, acea bază de jucători a existat, în termeni de cantitate și de calitate. Cantitativ, cu siguranță vor fi mai puțini după acest week-end, dar calitatea pare să fi fost o condiție preexistentă.

Ca să nu mă mai învârt în jurul cozii, Natural Selection 2 este ceea ce s-ar întâmpla dacă cineva ar fi încercat să transforme Starcraft într-un FPS de multiplayer, și ar fi reușit cu brio. Cei responsabili sunt Unknown Worlds Entertainment, studioul care a făcut și primul Natural Selection, ce a fost o modificare amplă a lui Half Life. Da, au o prescurtare nefericită în contextul jocurilor, dar pot trece peste asta. Singura dată când s-a mai întâmplat ca un joc de strategie să fie transpus binișor într-un FPS a fost la Command and Conquer Renegade, și asta era cu mai bine de un deceniu în urmă.

Abordarea celor de la U.W.E. (înțelegeți ce vroiam să spun când ziceam de prescurtare) este foarte diferită față de cea din Renegade, accentul fiind pus pe componenta de strategie față de cea de FPS. Bine, nu ai hărți care să se întindă cât un oraș și nu ai nici tancuri… de fapt, sunt tancuri, dar nu încapi în ele, sunt mici, de zici că se joacă cineva cu mașinuțe teleghidate pe hol. Duci lipsă și de un arsenal personal vast, însă toate astea sunt compensate de partea de RTS, ce se comportă ca un RTS, numai că în loc de unități anonime, vei comanda alți oameni. Nu direct, nu le poți controla mișcările, nu poți să îi pui unul câte unul în ce formațiune vrei, ca Ștefan Cel Mare. În schimb, le spui unde să se ducă și ce să facă. Dacă nu se țin după planul tău, lucrurile nu vor merge bine pentru echipa ta. Necesită foarte multă comunicare, și îți oferă toate uneltele de care ai nevoie. Este indicată folosirea unui microfon, cel puțin pentru comandant, pentru a putea da ordine clare și rapide. Alternativ, ca El Lider Maximo poți trimite semnale pe hartă, cu avertizări, cu ținte, cu locuri unde ar trebui să se ducă omuleții tăi. Jocul ocazional va face asta automat pentru lucruri prea de prisos pentru a necesita atenția comandatului. Apoi mai ai chat-ul, și câteva comenzi rapide pentru cerut asistență și ordine pe partea luptătorilor.

Comunicarea poate fi un hop peste care nu reușește să treacă mereu toată lumea, dar este suficient ca măcar comandantul să fie vorbăreț. Nu este obligatoriu ca tu să fii comandantul, și chiar nu recomand asta dacă abia cum începi, fiindcă este o experiență copleșitoare pentru un novice. Vei juca un RTS în timp ce tot restul lumii joacă un FPS. Nu se întâmplă în lumi paralele, sunt legate între ele. Trebuie să te adaptezi la pasul inamicului, soldații la pasul tău, tu la al tău, și tot așa. Totul în timp ce tu stabilești strategia, construiești clădirile necesare, faci upgrade-urile, cumperi unitățile (nu sunt multe, dar au importanță) și chiar îi ajuți direct, aruncându-le pachete de sănătate, muniție, sau chiar scuturi atunci când sunt la ananghie. Asta desigur în timp ce te asiguri că stai cu ochii mereu pe toate colțurile vulnerabile ale hărții, pe poziția inamicului și că te descurci destul de bine încât să nu înceapă lumea să te suspende din funcție prin vot democratic.

Dificultatea meseriei va depinde oarecum și de facțiunea pe care o alegi, extratereștrii având nevoie de o mâzgă foarte asemănătoare cu creep-ul din Starcraft pentru a putea construi, dispariția sa ducând și la moartea lentă a clădirilor. Oamenii au nevoie de curent electric dacă vor să aibă clădiri funcționale, fie de baterii pentru lucruri precum mitraliere staționare, fie de încărcătoare în prizele din perete pentru restul. Construcțiile oamenilor mai trebuiesc asamblate manual, soldații dublând ca SCV-uri, în timp ce construcțiile extraterestre vor crește de la sine, fără nevoia de a ține ocupat un soldățel. Într-un fel, se poate considera a fi o muncă mai ușoară, dar tot complexă. Așa că, din nou, dacă preferi, nu trebuie să fii comandant, numai doi oameni de pe server pot fi comandanți simultan, restul fiind simpli luptători. De fapt, simpli ar fi doar oamenii, fiindcă sunt oameni. Sunt înarmați cu mitraliere, pistoale, puști, mai târziu lansatoare de grenade și aruncătoare de flăcări, poate o mină din când în când. Și mai sunt armurile de luptă în stil Tabula Rasa, alea de le vedeai parcate lângă baze.

Extratereștrii se comportă mai mult ca zergii, se nasc dintr-un ou, și în ou se întorc atunci când vor să capete trăsături diferite. Oameni capătă prin upgrade-uri armură mai bună și putere de foc sporită, mai câte un jetpack la nevoie sau un aparat de sutură, însă extratereștrii au parte de lucruri mult mai distractive. Pot evolua în specii foarte diferite, unele zburătoare, altele namile masive, unele capabile să își facă mici armate de arătări, iar unele rapide și extrem de letale. Toate pot să vadă prin gură, pentru a ușura țintirea. Poți desigur să rămâi la arătarea cea de bază, deoarece se poate cățăra pe orice suprafață mai ceva ca un xenomorph. N-au dinți la fel de ascuțiți, dar când dau năvală cu toții, sunt foarte periculoși. În special dacă o fac într-un mod mai atipic. Fiind mici de statură, sunt cam ușor de strivit cu gloanțe dacă se plimbă pe podea, dar sărind de pe un perete pe altul, devin letali. Este important să ajungi să îți cunoști foarte bine soldățelul ales, fiindcă fiecare are caracteristici pe care trebuie să le înveți pentru a te putea descurca așa cum trebuie. Pentru oameni e mai simplu, ești lent, ai armă, ai armură, poți încasa ceva mai mult ca un Skulk, contează să țintești bine. Diverșii reprezentați ai rasei Kharaa sunt mai complecși de stăpânit la început, iar pe parcurs, pot primi însușiri adiționale, ca invizibilitate atunci când stau pe loc, salturi mortale, scuipat acidic, sau ceva foarte util, abilitatea de-a alerga și de-a ataca în liniște deplină.

De ce contează asta? Fiindcă jocul este surprinzător de bine gândit pentru a-ți permite să te folosești de sunet drept indicator al prezenței inamicilor. Tropăitul unui marine și cel al unui extraterestru produc zgomote foarte diferite, motiv pentru care te mai poți și furișa, dacă stai pitit în timp ce mergi. Te poți folosi de indiciile acestea auditive pentru a crea ambuscade, hărțile permițând tot felul de năzbâtii tactice. Le-au construit de așa natură încât să nu existe puncte moarte, totul are cel puțin două căi de acces, iar zonele mai valoroase, precum cele cu puncte tehnologice (de care ai nevoie dacă vrei să ai un centru de comandă secundar, în cazul în care primul ia foc) fiind amplasate mai mereu în locuri accesibile din multe direcții. Nu că cele de resurse ar fi mai ușor de apărat. Am pomenit că jocul are și un sistem de economie? Fiindcă are, valabil atât pentru comandant, când extinde baza și achiziționează puteri noi pentru trupele sale, cât și pentru soldați când își iau clase de extratereștri sau armament.

Probabil ați observat ceva la acest articol. Am petrecut ceea ce ar fi fost cam două pagini numai explicând premiza jocului. Este ceva necesar, fiindcă nu este ușor de înțeles. Din faptul că arată ca un FPS la suprafață, poate fi păcălitor, dar are straturi peste straturi de macanici peste simpla împușcare a inamicului. Ca să ajute la asta, sunt oferite cred că vreo oră de tutoriale video. Nu tocmai cea mai comodă metodă de a învăța, motiv pentru care există și un mod de explorare, la care ai toate resursele și toate jucăriile pe care le vrei pentru a experimenta. Dar lecțiile adevărate vin din meciuri efective, altfel nu ai cum să deprinzi exact cum curge un meci. Cum trebuie să te extinzi la început, care sunt punctele importante de pe o hartă, și de ce e bine să nu lași niciodată un extraterestru să roadă priza. Este un efect grozav, care subliniază unul din aspectele esențiale ale jocului, asimetria. Nu toate lucrurile sunt creeate în mod egal, și ador asta. Atunci când rozătoarele dau iama la curent, se sting becurile, iar pentru câteva momente, sărmanii marines sunt în beznă. Iar singurul lucru care îi poate ajuta este o lanternă nu tocmai grozavă, în timp ce extratereștrii au vedere perfectă pe întuneric. Asta duce la câteva momente de panică, în special dacă erai de unul singur. Există putere în numere, în cooperare și în coordonare.

Trebuie subliniat asta, fiindcă indiferent cât de priceput ai fi, este un joc de echipă, chiar dacă tu ești cel care dai ordinele de la panoul de comandă. Este mai distractiv, mai plăcut, mai amuzant când ești alături de oameni care înțeleg asta. Dacă atunci când tu mergi într-o direcție, prin beznă, coechipierul tău merge cu spatele, pentru a se asigura că zgomotul ăla din sistemul de ventilație nu se transformă în surprize neplăcute ronțăind călcâie, ești pe drumul cel bun. Ai fi pe drumul cel mai bun dacă ai pune mine la fiecare gură de aerisire. Ca extraterestru nu este la fel de multă paranoia, îți petreci timpul atârnând de tavan, sărind în capul inamicului în timp ce doi aliați îi bombardează cu ace și scuipat de pe un perete, iar altul le aruncă pe spate gândăcei.

Din acest motiv, nu cred că o să ajungă la popularitatea unui shooter de multiplayer mult mai banal. Important este să rămână la un nivel la care poți găsi măcar destui jucători serioși pentru o sesiune sau două pe zi, din moment ce pot dura extrem de mult. Nu sunt runde de zece minute, decât dacă cineva face ceva foarte groaznic. Bătăliile dintre două tabere cu un nivel de pricepere aproximativ se pot apropia de câte-o oră. Devine obositor doar atunci când nu reușești să duci la capăt un plan de atac sau de apărare, fiindcă nu se comunică suficient de bine în echipă, sau când dai peste ceva cu care nu ești familiar. Cum ar fi o namilă de rinocer mutant care s-a materializat din eter și acum te calcă în picioare.

Curba de învățare ar fi cam cel mai mare defect al lui Natural Selection 2. Trebuie să înțelegi foarte multe lucruri, fiindcă nu va semăna mai nimic de la o facțiune la alta și de la o unitate la alta. Asimetria oferă o varietate grozavă, dar ridică pragul de accesibilitate. Aș pomeni și ceva de echilibrare, dar văzând cum oricare dintre părți poate fi înfrântă foarte rapid atunci când se află în haos, pun comunicarea și cooperarea mai sus de părerile mele despre câte gloanțe ar trebui să aibă pistolul unui marine. Muniția este limitată dacă n-am pomenit asta.

Ca să nu uit de grafică, mai este și un joc ce arată bine. Efectele de iluminare sunt reușit, în special când încep să se stingă luminile, iar afectul de întindere a mâzgii, fără de care clădirile extraterestre nu pot trăi, este ceva ce nu prea am văzut în afara lui Starcraft. Face mediul să pară cu adevărat dinamic. Poate ce i-ar prinde bine pe viitor ar fi un arsenal ceva mai variat pentru marines. Nu zic să adauge chiar arme noi, dar niște atașamente pentru cele existente, ca un amortizor, n-ar strica. Aș fi zis un sniper rifle, însă hărțile tind spre claustrofobie prea mult pentru ca așa ceva să fie practic în vreun fel.

Recomand Natural Selection 2 tuturor celor care vor o experiență de multiplayer inedită, care s-au întrebat cum ar fi fost Starcraft dacă era transformat într-un FPS (Activision cred că va face asta în câțiva ani), sau cum ar fi putut să arate modul de multiplayer a lui Aliens Colonial Marines, dacă anumiți oameni nu s-ar fi mulțumit cu ușoara modificare a celui de la AvP. A, și ca să nu uit, jocul are suport deplin pentru modificări de tot felul. Din câte am văzut, cineva lucra și la o campanie de singleplayer pentru el. Găsiți Natural Selection 2 pe Steam la prețul de 23 euro.

În încheiere, Natural Selection 2 este ca o mâncare foarte picantă. Îți ia ceva timp să te obișnuiești, dar cum te-a prins aroma, vrei mai mult.

Material preluat de pe www.games-arena.ro