TrackMania este un concept simplist de joc, dar incredibil de distractiv. Se bazează pe ideea că nu ai nevoie de tot felul de brizbrizuri pentru a face un joc de curse interesant, doar de o mașină, un sistem de control eficient și trasee atât de nebune încât ar putea induce o stare de psihoză lui Dedal. Ce s-ar întâmpla dacă ai aplica același concept și la altceva decât un joc de curse? Ce ar fi un FPS orientat pe reflexe rapide? Cum i-ar spune? ShootMania! Sau în acest caz, ShootMania Storm, subtitlul venind probabil de la furtuna care apare într-unul din modurile sale, fiindcă nu se petrece totul într-o furtună, cum se întâmplă în Canyons sau Stadium. Nu că acolo ar fi furtuni, ci că se petrec în mod constant într-un singur mediu. Storm este mai divers, se întinde prin păduri, prin ruine, prin medii semi-pseudo-urbane și o varietate de chestii făcute din lemn-metal. Asta nu prea contează. Important este ce reprezintă jocul.
La prima vedere, nu l-am considerat a fi prea interesant. Adică, mecanica este realizată pe cât de simplist și de ireductibil se poate, ca un fel de relicvă antică, la o funcție de săritură deplasată de Maze War din anii ’70. Și da, cam asta este. Dar ca execuție, este surprinzător cât de irelevante devin criticile despre formula sa simplistă.
Fiind parte din ManiaPlanet, este un joc modular, fiecare mod poate fi accesat fie din modulul său central, fie dintr-una din ferestrele pe care le ai la îndemână. Momentan ai destule ferestre cât pentru toate modurile de joc, dar pe măsură ce apar mai multe, dacă vrei să adaugi lucruri create de jucători, va trebui să cumperi mai multe ferestre, folosind Planet Points. Le capeți la anumite intervale de puncte de clasament. Din câte am înțeles, poți folosi acele puncte pentru a cumpăra și lucruri făcute de jucători, cum exact, habar nu am, fiindcă interfața jocului este atât de complexă, încât mi-a luat un accident, patru meniuri și un click aleator pentru a da de ceea ce cred că este un magazin, dar nu avea decât lucruri făcute de Nadeo. Trei lucruri făcute de Nadeo. Dintre care, doar un lucru era util, un mod suplimentar de joc oarecum enervant. Nu i-ar strica o explicare mai bună a componentelor sale, atât în ceea ce privește interfața, cât și puținele sale componente.
Nu că îți ia mult să îl înveți, dar până te prinzi, este confuz. Ce înseamnă SV? De ce mi se schimbă arma în anumite locații? De ce nu pot să folosesc arma în anumite locații? De ce mă pot prinde de anumite lucruri? Am wall jump? Ce fac atunci când mă prind de acele locații? De ce podeaua strălucește? De ce pe pasarela asta nu pot să sar? Ce-i cu bucata asta de lemn de nu pot urca pe ea?
Ca să vă ajut, SV înseamnă supraviețuire, pentru fiecare jucător omorât de oricine, care nu ești tu, primești un punct. Fiindcă unele locații chiar schimbă arma, cum ar fi interioare sau ferestre. Habar nu am. Fiindcă. Da. Ca să atârni jalnic în timp ce alții trag în tine. Ca să știi că îți va mări viteza. Fiindcă te urăște. Pentru că ieri va fi joi și roz.
După ce acceptați asta, veți găsi în ShootMania o experiență foarte plăcută de joc. Bine, plăcută atât timp cât apreciezi un anumit stil de FPS. Acel stil de instagib de la Unreal Tournament sau de la Quake 3, la care jucai predominant cu un lansator de rachete, un railgun/shock rifle, sau un aruncător de grenade. Mai era și încă o armă, dar abia dacă o puteam folosi în modul Combo. Nu prea alegi ce armă să folosești, de obicei. Sunt doar două moduri la care ai această posibilitate. La Elite, când aperi, poți selecta dintre două dintre ele… dacă nu cumva îmi amintesc greșit. Și la Combo, unde jocul se comportă aproape ca un FPS normal, cu arme aflate pe jos pe hartă, pe care le iei, între care poți schimba oricând. În rest, ai una, predominant lansatorul de rachete, iar în funcție de unde stai, s-ar putea să le ai și pe celelalte două. Nu sună a fi ceva foarte interesant, dar este un sistem gândit pentru a oferi nimănui nici un fel de avantaj, cinstit sau nu. Toată lumea are aceeași armă, aceleași personaje, aceeași viață… bine, unele servere oferă începătorilor un punct de viață în plus. De obicei ai două. Poate unul, în funcție de modurile de joc. Tind să difere destul de mult de la unul la altul.
Ideea este că singurul lucru care separă un jucător de altul este abilitatea proprie de a juca. N-ai progresie în nivel, n-ai item mall, n-ai nimic ce ar putea distorsiona în orice fel echilibrul. Bine, ai un lucru ce vine mână în mână cu talentul, experiența. Dacă știi o hartă, dacă știi cum să sari și pe unde, dacă știi pe unde poți ajunge cel mai repede la un obiectiv, cum să te folosești cel mai bine de săriturile pe ziduri, atunci ai un avantaj. Dar nu vei avea această experiență dacă din start nu ai suficientă pricepere la a juca un FPS orientat pe viteză de reacție. Fiindcă fără să ai asta o înțelegere de bază a modului în care se joacă așa ceva, vei sta mai merei ca spectator.
Cât timp te afli în constantă mișcare, evitând focurile inamicilor, cât timp ești în stare să îți dai seama de distanța dintre tine, perete, oponent, rachetele sale, ai o șansă în acest joc. Mai mult, chiar te vei distra. Chiar dacă este simplist, n-ai nici măcar o tastă de lăsat pe vine, este echilibrat atât de fin (nici nu poți sări cu unele arme) încât până și pentru cineva ca mine, care nu poate fi numit un expert la acest gen de jocuri, rezultă o experiență dinamică, plină de adrenalină. Să stau de unul singur, față în față cu inamicul, la finalul unui meci, cu un stâlp excelent plasat între noi, fiecare încercând să se manevreze într-o poziție în care îl poate lovi pe celălalt, fără a fi lovit și el de proiectilele sale, într-un duel ce mi s-a întâmplat să dureze până și 30 de secunde, o veritabilă eternitate, este cred că cea mai distractivă chestie peste care am dat într-un FPS de multiplayer de la Unreal Tournament. Era pur, era personal, era un rezultat direct al reflexelor mele, a țintirii mele, a talentului meu. Nu tu arme afurisite, nu tu bombe, nu cuțite, nimic, doar esențialul.
Arme puține, proiectile ce călătoresc în timp real, de care te poți feri, mișcări rapide, precise, control, păstrare și acumulare a inerției, este pe cât de solid ca mecanică poate fi un FPS. Este o frumusețe în minimalismul său pe care nu mă pot abține să nu o ador. Da, aș fi preferat să pot să aleg ce arme să folosesc și când, da, hărți mai complexe și mai asimetrice ar fi fost preferate, dar ca ceea ce încearcă să fie, este minunat.
Nici nu prea am multe de spus despre el în acest aspect. Funcționează ca un ceas elvețian în mecanica sa. Bine, ocazional am mai rămas blocat într-un copac, dar asta este o raritate, și nici ceva tocmai critic. O rundă în Shootmania durează maxim două minute. Și asta la modurile de joc mai lungi. Preferatul meul, cel de Deathmach numit Royale, presupune ca toată lumea să apară din marginile hărții și să alerge înspre centru, pentru a captura un punct. Capturarea nu este obiectivul, dar după ce este ocupat, lucrurile devin interesante. Până în acel moment, poți face respawn, cu o scădere a vieții la maxim un punct, și o resetare a bonusului de supraviețuire, dar viu. De acolo, lucrurile devin interesante. O furtună înconjoară harta și începe să se apropie de centru. Dacă pici în furtună, pierzi. Furtuna se oprește, dar rămâne acolo, până când mai sunt vreo 4-5 metri, ca diametru, rămași din hartă, în care ultimii jucători se vor lupta pentru supremație. Tensiunea creată de acele momente este minunată. Și da, este aceeași idee ca la Atomic Bomberman. Este aproape la fel de grozavă aici, fiindcă Atomic Bomberman este cel mai bun joc din istorie, ca standard.
Oricum, mai mult degeaba mă plâng de modurile de joc, fiindcă sunt predominant irelevante, adică, cele de după Royal, Elite și Joust. Pe lângă faptul că poți face hărți proprii, folosind editorul nu foarte greu de utlizat al jocului, ai posibilitatea de a crea și moduri de joc proprii. Referitor la hărți, sunt foarte bine echilibrate. Modurile de joc vor apărea cam la fel de des precum hărțile lui TrackMania, cel puțin asta sper. Așa că în teorie, deși la început nu oferă foarte multă varietate, cu timpul ShootMania va fi un joc extrem de amplu.
Din păcate, este cam greu să vezi acea amploare. Nu știu exact cum au organizat distribuția conținutului creat de utilizatori, fiindcă în joc nu o văd. Și nu e de parcă nu am căutat. Am găsit pagini externe, de unde le pot descărca, era unul de capture the flag ce părea amuzant, dar nu îmi apărea direct din joc. Adică, dacă permiți acest gen de personalizare, de ce să nu o evidențiezi direct din joc? Așa să umblu prin diferite pagini, de unde știu măcar că îl mai are cineva? Fiindcă în acest moment, ShootMania nu este tocmai popular. Ultima oară când am jucat, erau mai puțin de 150 de mii de oameni în clasamentul de Royale, care este cel mai popular mod. O interfață ce sublinia lucrurile făcute de jucători ar fi fost de preferat, un buton imens ce nu poate fi ratat, fiindcă dacă există așa ceva, înseamnă că era suficient de mic încât să nu reușesc să dau de el. Și din nou, am căutat.
Ca să mă fac înțeles pe cât de bine pot. Acesta nu este un joc pe care îl va aprecia toată lumea. Este arhaic prin comparație cu până și cu Duke Nukem 3D, ca multiplayer adică. Dar are un farmec, unul pe care îl pot aprecia cel mai mult jucătorii de instagib la Unreal Tournament, de Quake 3 cu Railgun sau lansatorul de rachete, cei care duc dorul vremii în care nu se mai certa lumea despre noobi și noob toobs, despre kalașu care este dezechilibrat, sau alte lucruri. Aici, n-am întâlnit pe nimeni să spună noob altcuiva. O fi pentru că sesiunile sunt foarte scurte, sau o fi pentru că jocul necesită prea multă concentrare pentru a fi irosită pe înjurături, dar n-am pățit ca nimeni din nici o sesiune, nici când pierdeam pentru echipa mea la Elite, să înceapă să urle că aș fi o specie sub-umană ce nu merită să existe în același plan de existență, da barem în același joc. Lumea era civilizată și chiar părea să aprecieze provocarea adusă de un oponent ce găsea un mod de a-i învinge, fiindcă lupta era de la egal la egal. Bine, ocazional mai venea cineva ca mine, care pe anumite hărți, stătea pe undeva prin spate, unde poate să folosească arma laser sau aruncătorul de grenade, și se ascundea, nimicind pe cine poate, până când venea furtuna și trebuia să mă duc la bătălia finală. Dar tot însemna să câștig, de la egal la egal, bătălia finală.
Nu sunt probleme grave totuși, ShootMania Storm fiind un joc mai mult palpitant decât orice altceva. M-am distrat în ultima săptămână mai bine decât mă așteptam. Dacă vă place acest gen de FPS de multiplayer, o să găsiți motive să rămâneți lipit de ShootMania. Are însă o problemă, competiția. Nu este tocmai singurul joc de acest fel de pe piață. Iar celelalte sunt puțintel cam gratuite, nu costă 20 de euro. Ai Quake Live, Warsow, chestia aia a cărui nume nu mai știu cum se scrie, și mai ai pe drum jocuri precum Rise of the Triad, care nu o fi gratuit, dar are cam aceeași idee, însă cu mai multă amploare direct din cutie. Decizia este în final a voastră, personal aș fi preferat dacă făceau măcar unul din moduri gratuit, sau găseau o metodă de a-i face un demo, pentru cei care nu au apucat beta testul. Poate asta i-ar fi ajutat popularitatea. Dar pe măsură ce trece timpul, și vor evidenția mai mult conținutul făcut de comunitate, viitorul lui ShootMania pare destul de luminos. Sau ar putea fi un laser îndreptându-se spre mine.
În încheiere, ShootMania Storm este ca o băutură, dar nu vin sau bere, ci una foarte distilată, poate o vodcă foarte puternică. Nu o să fie pe placul tuturor, dar își are publicul. Nu sunteți un alcoolic? Bine, atunci este ca un Lamborghini Miura. Sigur, e veche de o jumătate de secol, nu este tocmai cea mai fiabilă mașină, cea mai dichisită, cea mai rezistentă, cea mai rapidă, cea mai practică, sau cea mai reușită mașină sport făcută vreodată, dar ce naiba, e un Lamborghini Miura. Indiferent cât de primitivă ar fi, și cât de greu ai găsi piese de schimb, este o bijuterie.
Material preluat de pe www.games-arena.ro
