Este vorba despre Google, prin Ben Fried, Chief Information Officer în cadrul companiei, care practic s-a aliniat prin declaraţiile sale punctului de vedere exprimat de Mark Zuckerberg cu câteva zile înainte, conform căruia există o nevoie acută de schimbare în legea imigraţiei din Statele Unite, pentru a facilita accesul cetăţenilor străini la joburile din industria IT.
Şi dacă şeful şi fondatorul Facebook are un proiect politic menit să schimbe în bine cadrul legislativ în care se desfăşoară accesul cetăţenilor străini la piaţa muncii de peste ocean, CIO-ul celor de la Google accentuează nevoia factorilor de decizie de la Washington de a înţelege mai bine dinamica industriei IT, încercând în acelaşi timp să găsească o explicaţie pentru neconcordanţele dintre sistemul de legi actual şi nevoile reale ale industriei. Şi pare că reuşeşte să găsească acea explicaţie:
“I think most of today’s lawmakers, I think, did not grow up as literate in the technology capabilities and climate in the world as Millennials and people who are graduating now. The capabilities that technology offers being introduced into the world are very different from what [today’s politicians] are used to or grew up with and that creates a gap. The people who are establishing the laws for our society are themselves not natives to the capabilities and conditions.”
Sunt un fan declarat al felului în care încercă anumite personalităţi din mediul de afaceri de peste ocean să se implice în mod activ şi constructiv în evoluţia societăţii în care trăiesc. În mod particular, mi-a plăcut maniera şi eleganţa, dar în acelaşi timp şi realismul, cu care Ben Fried a descris clasa politică din ţara sa. În plus, având în vedere că România este o pepinieră destul de importantă pe piaţa de oameni talentaţi din IT&C, orice schimbare în bine a mediului legal prin care se poate accesa un loc de muncă din Statele Unite, ar trebui să ne bucure.
via TheVerge