După îndelungi așteptări, Square Enix a dezvăluit în sfârșit următorul joc din seria Thief, unul ce merge pe aceeași cale ca recentul Tomb Raider, și uită să mai aibă un număr în coadă. Produs la Eidos Montreal, jocul ar putea fi o repornire a seriei Thief. Nu este clar deocamdată, deoarece nu s-a lămurit unde este plasat în timp în povestea seriei. Locația rămâne aceeași, orașul acela medieval-steampunk-semi-magic, ale cărui caracteristici magice vor fi ceva mai reduse de această dată.
Eroul principal va rămâne Garrett, cu un ochi fistichiu ce îi permite de această dată să vadă mai bine mediul înconjurător. Își poate da seama ce obiecte din jur îi pot fi utile, ce sertare au mai multe amprente pe ele, pe unde se poate cățăra, absența căror surse de lumină va întuneca mai bine camera, și tot așa.
Garrett continuă să fie un hoț, unul ghidat de propria lui dorință de a pune mâna pe lucruri rare și bine păzite. Ca urmare, nu este tocmai extrem de bine echipat pentru confruntări directe cu inamicii. Unu contra unu nu are probleme, dar la numere mai mari fuga este indicată. Personajul își poate îmbrânci oponenții, îi poate lovi în așa fel încât să îi încetinească, pentru a putea scăpa mai ușor, dar nu are la îndemână ceva la fel de util ca Blink din Dishonored, deși în multe alte aspecte inevitabil vor semăna, jocul din urmă fiind inspirat mult de Thief.
AI-ul inamicilor este construit cu premiza că paznicii vor ști zona în care se află, ca urmare îl vor căuta eficient pe Garrett. Mai mult, personaje diferite îl vor căuta în moduri diferite, ceea ce înseamnă că nu te poți aștepta la un șir de gărzi venind în mod convenabil unul câte unul spre același colț întunecat, pentru a fi adormiți. Varietatea este o prioritate pentru furișat.
Hărțile vor fi complexe, oferind multiple căi de acces pentru fiecare cameră și abilitatea de a explora nestingherit pentru a găsi mai multe lucruri de șterpelit. Ajutându-l în misiunea sa de a lua de la bogați și a da lui însuși vor fi clasicul blackjack (bastonul, nu jocul de cărți), arcul, săgețile speciale, plus o gheară ce îi permite să se atașeze de anumite puncte din mediu. Și desigur, mai este întunericul.
Thief va sosi anul viitor pe PC, PlayStation 4 și alte console din generația următoare.
Material preluat de pe www.games-arena.ro