M-am bucurat destul de tare când am citit despre pacea dintre LG și Samsung în controversa pe marginea tehnologiei OLED. Nu îmi plac procesele, mai ales între companii din aceeași industrie, și în mod special detest aceste acțiuni atunci când au la bază mult-controversatele patente.
Tocmai de aceea, când am citit prin intermediul celor de la Engadget, despre noua dispută care se pare că a luat naștere între aceeași LG și Samsung, m-a încercat o senzație neplăcută. De această, dată mărul discordiei pare a fi tehnologia eye-tracking, pe care Samsung Galaxy S4, dar și LG Optimus G Pro o înglobează.
Chiar dacă acuzațiile venite din partea LG, care se bazează pe niște patente înregistrate în 2009 pentru această tehnologie, au fost combătute de Samsung, care afirmă că a folosit o tehnologie asemănătoare și implementată diferit, lucrurile sunt departe de a se liniști. Probabil că fiecare va studia mecanismul produsului concurent, odată ce acestea se vor bucura de lansarea comercială.
Eu sper totuși că, în spiritul colegialității celor două companii dar și al provenienței din aceeași țară, rivalitatea economică va trece pe locul doi și că vor găsi puterea să treacă și peste acest diferend tot printr-o înțelegere amiabilă.