Este valabil pentru toată lumea, dar merge cu dedicație la cei care au crezut ca s-a întâmplat o minune atunci când Coreea de Nord a anunțat că acordă dreptul cetățenilor străini aflați în vizită să folosească transferul de date 3G. Că bănuiesc că gălușca cu necenzurarea și neinterceptarea traficului acestor cetățeni străini, nu a înghițit-o nimeni.
Oricum, a durat puțin. Se pare că regimul autoritar din Coreea de Nord a revenit asupra acestei decizii, astfel că accesul la internet a fost din nou restricționat, chiar și pentru cetățenii străini. Singura concesie este că li se oferă șansa să realizeze apeluri internaționale cu ajutorul unor cartele cumpărate de la operatorul din acea țară. Care probabil că aparține statului.
La această perioadă de o lună, cât a fost liber accesul la internet in Coreea de Nord și la numărul probabil mic de turiști și vizitatori care tranzitează această țară, cei care s-au bucurat de internet acolo sunt probabil la fel de rari ca tigrii albi. Oricum, faptul că s-au bucurat de acest rar privilegiu, le conferă un plus de noblețe, asa că merită respectul muritorilor de rând.
via The Verge