Libertatea de exprimare (și promovare) a internetului a dus la o schimbare semnificativă a modului în care produsele sunt analizate și promovate. Oricine poate să fie un reviewer și părerea sa poate să fie la fel de bună ca a oricărui altuia.

Aproape că nu mai contează experiența într-un anumit domeniu atâta timp cât compania de PR ce are drept sarcină promovarea produsului X decide că are șanse mai mari de reușită să își atingă target-ul de articole (pozitive neapărat) prin diseminarea informației către persoane fără specializare în domeniu. De cele mai multe ori aceste persoane pot fi destul de ușor ”convinse” că ”minunea” de produs ce le este prezentat ca unic, inovator, nemaivăzut, ideal, perfect nu are adversar. Trebuie doar să reușească să îi prindă pe cei ce scriu la un curs rapid de ”promovare” în care prezentarea produsului se face de cineva bine antrenat în Marketing.

Se merge pe principiul simplu: cel ce va analiza produsul nu e specialist în domeniu, dar e un potențial utilizator. Avem nevoie de părerea sa și ea poate fi un etalon pentru cei ce îl citesc pe respectivul – șansele să putem ascunde anumite probleme sunt mari.

Principiul stă în picioare: nu trebuie să ai experiență într-un domeniu pentru a spune despre un produs dacă îți place sau nu. Sunt de părere că astfel de articole sunt absolut obligatorii pe internet.

Condiția este ca ele să apară în paralel cu unele făcute de oameni care știu foarte multe despre produsul analizat. Acei specialiști în domeniu care o viață întreagă (sau măcar câțiva ani buni) au mâncat pe pâine produse și tehnologii similare. Ei au capacitatea de a vedea ce este cu adevărat produsul analizat, să facă comparații reale cu altele similare, să denunțe falsele elemente inovative (revoluționare). Mix-ul acesta de articole scrise de un specialist/nespecialist (potențial cumpărător) este vital pentru o comunicare corectă.

În era internet-ului este foarte simplu să fabrici produse excepționale chiar dacă ele nu sunt sau să reușești să miști vânzările într-o direcție pozitivă pe anumite piețe dacă alegi mixul potrivit de revieweri.

Asta în cazul fericit, în care lucrurile decurg așa cum își doresc companiile de PR.

De la teorie la practică

Ce sună bine în teorie stă foarte prost în practică. Pentru că gradul de hazard asociat unei astfel de campanii este destul de mare – în afara situației în care reviewerii sunt apropiați brandului, șansele ca articolele să iasă prost sunt foarte mari. Cu cât e mai complex produsul cu atât problemele ce pot apărea sunt mai mari.

Tentația de a scrie multe lucruri ce sună bine, dar pe care puțini le pot analiza corect e foarte mare. Deseori am văzut reviewuri făcute de oameni cu puțină experiență în domeniul despre care scriau și care (din exces de zel bănuiesc) ajungeau să trateze elemente în care expertiza autorului tindea spre zero, transmițând informații greșite.

Aceiași companie de PR care până atunci s-a folosit de persoana respectivă să transmită propriile mesaje era acum în situația în care nu putea să îl combată din simplul motiv că se lovea de exact premisa de la care s-a plecat: omul nu e specialist, e doar un potențial cumpărător. Și trebuia să înghită gălușca cu speranța că data viitoare va putea transmite mai bine mesajul. Dacă va mai există o data viitoare.

Soluții de control

Și așa ajung de fapt la subiectul articolului: reviewer-ul modern și PR-ul. Urmarea a ceea ce v-am povestit până aici este că unele companii au decis că trebuie să aibă un drept la replică. Cum nu pot controla modul de testare al produsului (cel ce testează poate crea foarte ușor un scenariu de test cu rezultat pozitiv sau negativ) și nici finalitatea (asta în situația în care reviewer-ul este unul corect) au încercat să găsească măcar o cale de a avea un drept la replică, care să stea în picioare, cu argumente în care să demonteze articolele care nu corespund realității.

Sunt reviewer de mai bine de 10 de ani și mi-au trecut prin mână câteva sute (dacă nu peste o mie) de produse hardware și software. Cele hardware au fost în marea lor majoritate sample-uri de test – puțini dintre voi știu ce înseamnă asta cu adevărat. Simplist, un sample de test trimis unui reviewer este un produs atent selecționat, de obicei cu vreo 10-15% mai performant decât cel de serie. Teoretic, sample-ul trebuie să creeze o impresie pozitivă despre produs.

Între timp am văzut că accepțiunea sample de test s-a schimbat. În ultimii ani, în special pe zona de gadget-uri, am sesizat introducerea unei caracteristici noi: software pentru un sample de test. Adică un software modificat. Cum?

Când ți se dă spre analiză un astfel de produs ți se și comunică: vezi că ai un ROM de test, ale cărui caracteristici pot să nu corespundă cu cele din produsul final. Dacă întrebi ce este schimbat sau ce va fi schimbat ți se dă un răspuns clasic: vor fi optimizări și unele funcții e posibil să nu fie prezente sau altele să fie adăugate. E un mesaj logic, dat fiind că sample-ul de test ajunge la reviewer înainte de apariția produsului comercial.

Se scapă în vedere un aspect pe care acum ajung să îl consider definitoriu: sample-ul de test cu software de test are în el opțiuni de înregistrare a modului de utilizare. Se fac log-uri ce pot fi analizate ulterior de companie sau PR în vederea detectării corectitudinii informațiillor din articole.

Corect?

Vi se pare corect? Mie da. Atâta vreme cât mi se comunică faptul că modul de utilizare este monitorizat și pot alege să nu testez acel produs dacă îmi e teamă că datele mele personale ajung unde nu trebuie, situația este perfectă. Eu nu am de ce să mă ascund, compania poate verifica rezultatele testelor mele.

Am văzut asta prima dată la smartphone-urile HTC. Uitasem de acest aspect până nu am citit războiul mediatic dintre New York Times și Tesla pe marginea testării unei mașini electrice Model S. Articolul face praf conceptul de masina electrica.

Ceea ce spune autorul articolului din New York Times pare să nu fie adevărat în opinia celor de la Tesla. Și au și date care să suțină că opiniile unui om fără specializare, care nu a citit cum trebuie manualul de folosire al produsului, nu sunt reale și le fac rău. Așa cum au decis să dea mașina unuia care nu e specialist și să își asume riscul unui review nefavorabil, la fel de bine au dreptul de a arăta și ceea ce au înregistrat ei pe urma folosirii.

Cine are dreptate? Fiecare dintre noi trebuie să decidă de unul singur.

Ce învățăminte pot fi trase de aici? Unul singur e esențial: atunci când testezi un produs, oricare ar fi el, e ABSOLUT necesar să îți documentezi cu atenție rezultatele testării prin orice mijloc ai la dispoziție. Și atunci când îți expui opinia să o argumentezi ca atare.