Doar pentru că un joc se află în producție pentru mult timp, nu înseamnă că va fi mai bun la finalul dezvoltării sale. După un anumit timp intervin probleme legate de învechirea tehnologiei, dezordinea proiectului, sau chiar lipsa de interes a producătorului. Cu trei alte jocuri lansate între timp, vă puteți imagina cam ce s-a întâmplat la Gearbox cu Aliens: Colonial Marines. Tot s-a încercat găsirea de explicații despre cum ar fi putut acest joc să sfârșească după atâta timp într-o stare mai puțin decât bună. Unii au pus vina pe celelalte studiouri implicate în dezvoltarea sa, omițând faptul că fără ele Colonial Marines n-ar fi fost gata nici măcar în starea sa actuală. Jocul va fi fără îndoială o pată neagră… încă o pată neagră…, bine a treia pată neagră pe reputația studioului Gearbox, însă nu este tocmai cel mai groaznic lucru făcut vreodată. Nu mă înțelegeți greșit, la a fi un joc Aliens, în sensul în care le știm, eșuează pentru cam 80% din timp, dar are părți ce pot fi considerate acceptabile, chiar bune. Puține la număr din păcate.
Colonial Marines se folosește de o versiune cu ceva vechime a motorului Unreal, una ce își arată neajunsurile atunci când vine vorba de timpii de încărcare, calitatea unor texturi, detaliul unor scene și unele animații. Neglijența mai este și un factor, în special atunci când vine vorba de coliziuni, unele pietre provocând probleme pentru deplasare, xenomorfii mai cățărându-se pe aer, iar acoperirea nefiind tocmai chiar atât de eficientă. Bine, ar putea fi și pentru că, spre deosebire de multe alte FPS-uri, aici cam ai un corp. Sau măcar o umbră, una ce se poate prelinge foarte frumos pe ziduri, ocazional fiind lucrul cel mai înspăimântător dintr-o scenă. Efectele de iluminare și umbrire ale jocului sunt reușite, fiind redate anumite secvențe iconice pentru Aliens, precum umbra unui xenomorf luând-o la fugă la capătul unui hol, paletele unui ventilator învârtindu-se pe un perete, sau o fulgerare de lumină, destul cât să evidențieze prezența a ceva nu foarte plăcut în distanță. Fundalurile de pe unele hărți mai sunt frumoase, ca un Hadley’s Hope fumegând în distanță. Dar în rest, AvP-ul din 2010 arată mai bine.
N-am să fac prea multe comparații cu jocul de acum trei ani, fiindcă fundamental sunt foarte diferite, deși într-un fel n-ar trebui să fie. Bine, unul are un Predator, ceea ce îl face automat mai distractiv, chiar dacă nu mi-a fost prea drag din cauza propriilor sale neajunsuri. Voi spune însă două lucruri legate de aceste jocuri, comparativ. Primul ar fi că ambele au un grad de fidelitate ridicat față de materialul de origine. De la muzica grozavă, la acel sunet clasic al unui Pulse Rifle, la locațiile vizitate, Colonial Marines este foarte fidel filmului Aliens. Găsești până și o bucată din Bishop exact acolo unde ar trebui să fie, chiar și cele două mitraliere staționare epuizate amplasate la intrarea în centrul de comandă de pe planetă. Sigur, la un moment cam întoarce povestea în ce direcție vrea, aducând la viață un personaj mort, dar în rest, tratează cu sfințenie materialul de origine.
Restul componentei de singleplayer ia forma unui shooter, unul liniar, fără prea multe lucruri bune în el. Ocazional mai poți da de câte un moment de sclipire, ca un coridor plin cu jeturi din care apar xenomorfi. Habar nu ai de unde apar, dacă intri în abur nu vezi mai nimic, chiar trebuie să îți folosești detectorul, iar alienii chiar devin o amenințare. Secvența durează cam un minut, și nimic de acest gen nu se mai repetă pe tot parcursul campaniei. Este pe cât de duzină poate fi o duzină, și atât de generic încât, pentru mai bine de jumătate din joc, xenomorfii titulari sunt înlocuiți cu oameni. Nici măcar sintetici de război, ci oameni, foarte mulți oameni care par să aibă aceeași tactică de luptă precum extratereștri, claie peste grămadă. Au ceva inteligență, îi poți vedea cum se ascund drept orice apucă, însă nu prea sunt capabili să folosească de creierul lor prea des și nici nu prea cooperează. Îi auzi cum urlă unii la alții diverse lucruri, însă este mai mult de formă, fiindcă o vor face și când sunt singuri. AI-ul celuilalt inamic al jocului, xenomorfii, este și mai deficient, fiindcă nu prea se comportă ca xenomorfi. Se folosesc mult prea puțin de capacitatea lor de a escalada orice suprafață și de a se strecura prin locuri pe unde un om nu poate încape. Sigur, în secvențe scriptate o fac de minune, dar de unii singur, câteodată chiar vor sta degeaba, uimiți de întunericul ce îi înconjoară. Mai rău, din punct de vedere fizic, nu reacționează ca xenomorfi. Ce apreciam cel mai mult la aceste creaturi era tenacitatea lor, acea voință animalică de a-mi curma zilele indiferent de circumstanțe. Fără cozi, fără picioare, fără mâini, fără jumătate din corp, se târau spre mine, măcar să apuce să mă scuipe înainte de a muri. Acum nu mai fac așa ceva. Singurele dezmembrări se produc doar în timpul morții. În rest, tragi în ei câteva focuri, mor, și dispar. Abia dacă mai le este utilă abilitatea de a sângera acid, fiindcă nu lasă cadavrele suficient de mult cât să te doară cu adevărat. Se mișcă și mai lent decât îmi aminteam, ceea ce întrutotul îi face o amenințare foarte scăzută. Primul AvP era teroare, dacă auzeam un blip pe radar, chiar că intram în panică, aici, deși trebuie să îl țin în mână și să am arma retrasă, nu prea apare acel sentiment de suspans, fiindcă mor ușor. Mai rău, sunt puțini. Asta doare probabil cel mai mult, fiindcă Aliens Colonial Marines este făcut să poată fi parcurs în mod cooperativ, așa că atunci când vreo patru marines participă la aceeași misiune, cu același număr de xenomorfi, e doar încă un bug hunt.
Structura multor misiuni tinde să bată spre bizară, fiindcă m-am trezit cu aruncătorul de flăcări, o armă pe care nu o poți ține în buzunar, de două ori în situații în care era complet inutil, și nici nu îl puteam păstra pentru mai târziu. Ar fi trebuit să alerg, kamikaze, prin focul inamicului uman, pentru a-i putea incendia înainte ca următorul val inamic să intre pe ușa complet neagră ce duce nicăieri. Nu că asta ar fi o idee chiar atât de sinucigașă, fiindcă găsești o cantitate enormă de viață și armură în joc. Sunt la fiecare pas, în special căști. Nu știu exact cum funcționează armura, însă îmi tot imaginez eroul meu ca având un turn de pălării, ca în Team Fortress 2. Acesta fiind motivul pentru care extratereștrii nu pot pur și simplu să îmi muște creierul dintr-o singură mișcare. E de parcă au intenționat la un moment să facă ceva gen Left 4 Dead, și conform cunoștințelor mele despre versiunile anterioare, cam asta trebuia să fie campanie cu mult timp în urmă. Muniția este și ea cam peste tot, deși, jocul pare să creadă că folosești în principal doar Pulse Rifle, muniția pentru această armă fiind cea mai abundentă.
Referitor la armament, ai două carabine, două pistoale, trei mitraliere, plus aruncătorul de flăcări, lansatorul de rachete utilizabil într-o singură misiuen și smartgun-ul ce apare de două ori, pe care nu îl poți lua cu tine. Primele arme pot fi îmbunătățite pe măsură ce îndeplinești obiective, termini misiuni și completezi provocări ce îți vor oferi experiență. Îmbunătățirile nu sunt din cale afară de grozave, dar îți pot oferi varietate ceva mai mare, ca prin atașarea unui lansator de bombe incendiare pe Pulse Rifle, în loc de grenade. Armele în general nu prea oferă cine știe ce diversitate. Ai carabinele care trag puternic, dar la distanță mică, iar mitralierele trag rapid, pe distanțe mai mari. Una încearcă să se transforme într-un sniper rifle, însă nu este în nici un caz pe cât de utilă ar trebui la distanță, luneta sa fiind scoasă cam din secolul 19, nu 22. Serios, suntem în viitor, de ce nu avem atașamente mai high-tech? Un motion tracker integrat, poate o funcție de pictat ținte pe vizor prin întuneric, știți voi, lucruri SF. Modern Warfare 2 avea arme mai SF ca astea. De asemenea, poți schimba orice armă vrei, oricând, oricum, în campania de singleplayer, așa că mai poți înfige un cui în sicriul tensiunii. Nu există noțiunea de a rămâne fără muniție.
Deblocare armelor și a diferitelor upgrade-uri este totuși cam singurul motiv pentru care vei juca partea de singleplayer a jocului, fiindcă nu prea are altceva de oferit. Bine, partea cu The Raven este frumoasă, dar restul poate fi trecut cu vederea. Îți este promisă o luptă epică împotriva unui alien măricel, când tu ești într-un Power Loader, însă ce exact se întâmpla în luptă, când trebuia să atac, cum, ce făcea care braț, nu pot să vă spun. Știu doar că a murit. Iar ultimul duel cu regina, nici nu tragi în ea, apeși pe cinci butoane în timp ce fugi de alteța sa, și gata. Se termină jocul. Nici ca poveste nu este cine știe ce. Personajele sunt pe cât de stereotipice și previzibile posibil, iar orice încercare de a crea vreun sentiment de mister sau de surpriză este distrusă de simplul fapt că toată lumea de pe planetă știe că atunci când te trezești lângă un facehugger, nu mai ai multe zile rămase. Faptul că jocul încearcă aceeași fază de două ori, a doua întinzându-se chiar cam pentru jumătate din joc, nu prea îi face favoruri.
Așa că sărind peste singleplayer, ce mai are de oferit Colonial Marines? Are o componentă de multiplayer compus din câteva moduri de joc, toate implicând atât oameni, cât și alieni, controlați de jucători. Mai puțin campania cooperativă, acolo nu ai xenomorfi controlați de oameni. Pe departe cel mai atractiv dintre toate este cel de Escape, din simplul fapt că seamănă cel mai mult cu Left 4 Dead. Sigur, ai Team Deathmach și unul de exterminat ouăle, însă la Escape își arată adevărata valoare. Acolo, oamenii trebuie să ajungă dintr-un capăt în altul al hărții, iar xenomorfii vor trebui să îi pape. Sunt obiective, sunt puncte de înviere și recuperare, iar când pici ai ocazia să îți dobori oponentul cu pistolul până ce un aliat te ajută să te ridici. Ar fi ajutat dacă nu se transforma totul gri în acel moment, fiindcă alienii sunt cam greu de văzut.
Prețul său este puțintel cam mare dacă vreți doar modul de multiplayer, însă puteți arunca o privire peste Colonial Marines când îi mai scade prețul, sau poate dacă va avea parte de un free week-end pe Steam… desigur, în cazul în care Sega nu îl abandonează. Nu este chiar atât de rău precum urlă toată lumea, măcar nu este o insultă ca Duke Nukem Forever sau iritant ca Syndicate. Nici nu-i bun, ci se află undeva între mijloc, în acea zonă în care jocurile intră și sunt date uitării. Dar ce nu va fi dat uitării este reputația studioului Gearbox, Randy Pitchford căpătând cu această ocazie renumele de Peter Molyneux 2.
În încheiere, Aliens: Colonial Marines este ca un ou Kinder cu surprize. Ciocolata parcă este puțin cam veche, iar în interior nu găsești decât o jumătate de pinguin, dar știi bine că putea fi mai rău.
Material preluat de pe www.games-arena.ro
