HomeFeaturedFocusGoogle Nexus 5, un proiect real sau alarmă falsă

Google Nexus 5, un proiect real sau alarmă falsă

lg-nexus-5-prototype

Este o perioadă agitată în lumea telefoanelor smart de top. Cine a dat tonul în această perioadă nu se stie clar, este o chestiune de interpretare. Important este că au fost lansate câteva aparate destul de bine dotate din punct de vedere tehnic, care cu siguranță se bat la o poziție de vârf în topul general al acestui tip de device-uri.

Ultimele intrate în acest top sunt mult-trâmbițatul Samsung Galaxy S4 și HTC One. Însă acestea nu se pot bucura foarte mult timp de lumina reflectoarelor, pentru că un nou protagonist vrea să ia ochii lumii. Deocamdată este un zvon, neconfirmat, pe care l-am cules din vânt cu ajutorul celor de la Android and Me, care nu își asuma veridicitatea informației și specifică faptul că sursa este anonimă. Este vorba despre Nexus 5, care, din poza care insoțește zvonul, este făcut de aceeași LG împreună cu Google.

Există riscul să fie doar un zvon lansat de cineva cu mult timp liber, există o șansă să avem de-a face cu o acțiune intenționată de-a concurenței, care să mai fure puțin din atenția pe care publicul o acordă în această perioadă lui Galaxy S4, există o șansă mică să fie realitate. Deocamdată nu avem nici un fel de certitudine, dar avem o listă de specificații tehnice destul de impresionante, din aceeași sursă.

The source claims that Google plans to release a Nexus 5 later this year (October 2013), and they are currently evaluating several prototypes from different manufactures. One of these prototypes is made by LG and it’s currently using the codename “Megalodon.”

Avem de-a face cu un ecran OLED de 5.2 inchi și o rezoluție de 1920×1080 pixeli, un procesor Qualcomm Snapdragon 800 la o frecvență de 2.3 GHz, 3 GB de memorie RAM LPDDR3, o capacitate internă de 16/32/64 GB, o cameră de 16 megapixeli cu capacitate de înregistrare video 4K, o cameră frontală de 2.1 megapixeli, o baterie de 3300 mAh, LTE, antenă DVB-T integrată, alte funcții inovatoare, dar și un nume de cod “Megalodon”.

Privind la acești parametri, aș înclina să cred că este doar un zvon. Pe de altă parte, având în vedere că sursa respectivă precizează că Nexus 5 este gândit să fie lansat în Octombrie 2013, s-ar putea ca până atunci să devină mai palpabile preformanțele anunțate pentru acest aparat. Prefer să vă las pe voi să decideți dacă Nexus 5, așa cum este el prezentat de această sursă anonimă, este un proiect concret, sau doar un zvon rău intenționat.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep