Uite ceva ce nu credeam că voi spune vreodată. Geralt e un Max Payne vampir. Ce? Cum? Da! Kalypso Media și Realmforge au pregătit un nou joc pentru anul acesta, unul de-a dreptul întunecat, fiindcă așa se numește, Dark. Kalypso cred că vă este un nume cunoscut, cel puțin de când au preluat Tropico. Realmforge s-ar putea să își știți dacă ați jucat aventura Ceville sau ați fost dezamăgiți de Dungeons. Studioul se va cam îndepărta prin Dark de orice a făcut până acum, deoarece este un joc de acțiune-aventură, cell shaded ca Borderlands, cu vampiri, ce poartă un iz puternic de Vampire the Masquerade Bloodlines la suprafață. Subliniez la suprafață, fiindcă fundamental este un joc foarte diferit și nici pe aproape la fel de îndrăzneț în complexitatea sa. Acea aparență mi-a fost indusă de primul trailer întreg al jocului, unul scăldat în lumini de neon arzând o noapte întunecată, și pe fundal cu o melodie ce-ar fi fost ca acasă în Asylum din Santa Monica lui VtMB. A, și vocea personajului principal ori sună suspicios de mult ca Geralt of Rivia, ori chiar este Doug Cockle, monologând metaforic precum Max Payne în timpul unor secvențe cinematice care seamănă cu benzi desenate.
La prima vedere aș putea numi Dark o combinație de elemente luate din alte titluri. La a doua vedere, această impresie nu se schimbă, este doar aprofundată pe măsură ce încep să apară sistemul de dialog ridicat din Mass Effect, complet cu răspunsurile monosilabice, și un sistem de energie luat din Deus Ex Human Revolution. Aparențele pot fi desigur înșelătoare, însă până nu îl am în mâini, nu pot decât să relatez ceea ce am înțeles despre joc din demonstrațiile făcute de producător.
Și ce exact este Dark? Este un joc de acțiune-aventură axat pe furișat. Nu în sensul în care Dishonored este axat pe furișat, dar cumva te distrezi mai mult atunci când faci tâmpenii sângeroase. Este exclusiv de furișat, până la punctul la care nu poți utiliza arme de nici un fel, chiar dacă inamicii tăi nu ezită în nici un moment să îți redecoreze craniul cu plumb. În acest aspect aș putea spune că seamănă cu ultimul nivel din Velvet Assassin, doar că are șanse mai puține să fie enervant sau ridicol, fiindcă există o explicație. Personajul tău nu este un om, este… aproape un vampir, unul ce nu se poate hrăni cu sângele morților, așa că ce rost are să îi umple cu gloanțe? Și la ce îi trebuie un pistol când se poate transforma în umbră și poate executa cam pe oricine cu o singură mișcare?
Vei lua rolul lui Eric Bane, un membru al unei trupe speciale de intervenție ce se trezește cu o surpriză în timpul ultimei sale misiuni. Surpriza vine sub forma unor colți înfipți în beregată, urmat de o perioadă de inconștiență și revenirea la viață ca un mare fan al hemoglobinei și sfios la a-și mai arăta fața în lumina soarelui. Nu de alta, dar i s-ar topi. Eric nu este tocmai un vampir, este aproape unul, și nu pentru mult timp. Mitologia vampirică a jocului dictează că nu poate fi un vampir deplin decât dacă va bea din sângele celui care l-a creat. Dacă nu reușește asta într-o anumită limită de timp, va deveni o creatură aproape oarbă și fără minte, condusă predominant de instinct, un ghoul. Nu este ceea ce ne-a învățat The World of Darkness, acolo ghouls fiind oameni ce s-au delectat cu sângele unui vampir fără a fi mai întâi mușcați. Seamănă parțial cu mitologia lui Hellsing, la care Seras Victoria nu putea să își capete libertatea de Alucard fără să îi bea sângele. Nu că ar fi vrut să facă asta, fiindcă Alucard era cel mai tare vampir din existență.
Misiunea lui Eric devine astfel cea de a da de urma stăpânului său până nu se transformă într-un monstru, dar și de a găsi un leac deplin pentru vampirism. Aici prevăd că va interveni finalul dual al jocului. Au specificat că nu va fi ceva legat de alegeri morale, nici nu contează câți civili papi, deci ar fi cam singurul lucru care îmi vine în minte că s-ar putea întâmpla la final, din informațiile pe care le am acum despre joc. Pentru a-și îndeplini obiectivul, Eric va trebui să se integreze mai întâi în lumea vampirilor, și ce loc mai bun să facă asta decât un club de noapte cu o muzică foarte VtMB-icească pe fundal, neon peste tot și vampiri la discreție. Aici Eric o întâlnește pe Rose, un fel de Therese Voerman, dar fără o ”soră”, ce va avea rolul de ghid, ajutor de nădejde și dozator de misiuni pe parcursul jocului.
Din câte au spus până acum, Dark este împărțit în două secvențe, una de semi-socializare/colectat de informații și misiunile efective. Prima parte se petrece în club, jucătorul fiind liber să mineze personajele din jur după informații și detalii despre lumea în care se află, folosind acel sistem de dialog menționat anterior. Inițierea unei misiuni se produce, cel puțin cea demonstrată, tot prin intermediul sistemului de dialog, tot acolo fiind disponibilă și selectarea unui nivel de dificultate, care pe moment nu știu cu siguranță ce afectează și cum.
Misiunile sunt construite într-un mod liniar, din spusele lor, nu au detaliat exact în ce mod, fiindcă poate fi interpretat în mai multe feluri. Ești încurajat să te strecori pe lângă diverși inamici, fie oameni, fie vânători de vampiri înarmați cu mitraliere, fie chiar vampiri, pentru a putea îndeplini sarcina din acel nivel. În teorie, suna a fi ceva interesant. Adică, are sens să nu sari la beregata tuturor, fiindcă Eric nu este un vampir deplin, furișatul este în avantajul său. Puterile pe care le are la dispoziție vin în sprijinul acestei idei. Se poate teleporta într-un mod similar cu Blink din Dishonored, dar predominant într-un spațiu 2D, hărțile arătate până acum nefiind prea complexe. Această acțiune este gratuită, nu vine cu un cost de sânge asociat. De fapt, ultima dată parcă i-au spus Vitae. Dacă vrei să și omori pe cineva cu acea teleportare, ai o abilitate separată care consumă sânge, dar nimicește instantaneu un inamic. Alternativ, mai poți produce zgomote la distanță, precum un ventriloc telekinetic, sau în cazul în care dai peste doi paznici și vrei să ai parte de un moment de tandrețe sanguină cu unul dintre ei, îi poți domina temporar mintea celuilalt pentru a-l face să viseze cai verzi pe pereți. Jocul va oferi o multitudine de astfel de abilități pe care le poți căpăta în funcție de câtă experiență acumulezi pe parcursul misiunilor. Nu le vei putea obține pe toate în cadrul unei sesiuni de joc, ceea ce înseamnă îi oferă o notă de rejucabilitate.
Acum vine și partea la care teoria nu se prea pupă cu practica. Dark este un joc de furișat forțat. Nu este o opțiune, nu este ceva ce poți face, este obligatoriu. Și nu obligatoriu așa cum era în Thief, ci obligatoriu în sensul că nu există un sistem de luptă. Și nici în sensul lui Amnesia sau a lui Penumbra. Nu. Aici, atunci când dai peste un inamic, față în față, și n-a apucat să tragă cele 2-3 focuri ce în mod normal l-ar omorî pe Eric, apare un buton contextual pentru asasinarea sa instantanee. Nu este un eveniment quick-time, însă nici nu este cu mult mai sus în categoria de idei leneșe de design. Măcar la partea de omorât prin furișat ai parte de opțiuni. Spre exemplu, poți omorî pe cineva în mod contextual cu apăsarea unui buton, sau îl poți mușca de beregată. Acțiunea cea din urmă va duce la căpătarea de sânge necesar pentru folosirea abilităților de vampir însă durează destul de mult și produce zgomot amplu. O poți întrerupe la nevoie, lăsând inamicul ușor amețit pentru câteva secunde, timp în care o poți lua la fugă sau îi poți sfârși viața. Faptul că poți târî cadavre, pentru a le ascunde, este îmbucurător, înseamnă că AI-ul este în stare să suspecteze că este ceva în neregulă atunci când dă peste un coleg zăcând la pământ. Mai trebuie să ai grijă că nu faci nici zgomot, motiv pentru care trebuie să fii atent pe unde calci, pe ici și colo fiind presărate lucruri precum sticlă spartă, ce va genera zgomot sesizabil la contact cu pantofii personajului. Cam la fel ca la Velvet Assassin, sau Hitman 2. Producătorii spun că este posibil și chiar recomandabil să termini misiuni fără a fi detectat, fără a doborî inamici, mergând mereu din umbră în umbră. Sau mai bine zis, din acoperire în acoperire, fiindcă jocul are un sistem de acoperire similar cu cel folosit pentru Deus Ex Human Revolution. Doar că numai pentru furișat îl vei folosi, în lipsa armelor. Asta va duce și la lupte cu boși ceva mai creative decât cele ale lui HR, luând o formă mai asemănătoare cu puzzle-uri întinse pe mai multe secvențe. Ceva ce poate fi spus oarecum despre întregul joc, dacă se refereau la un anumit tip de liniaritate referitor la misiuni. Sper doar că puterile vampirice să poată compensa pentru asta.
Pot să spun că eram mult mai entuziasmat pentru acest joc din trailer decât sunt după ce am văzut exact cum arată în acțiune. Sigur, era o versiune alpha, posibil să mai fi schimbat câteva lucruri de atunci, și-a mai rămas ceva timp până când va fi lansat. Nici faptul că pot identifica atât de ușor exact de unde sunt împrumutate toate ideile sale nu este tocmai liniștitor, dar tot ar putea ieși ceva bun. Dark va vedea lumina lunii în următoarele trei luni, dacă nu va fi amânat, fiind realizat pentru PC și Xbox 360.
Material preluat de pe www.games-arena.ro