Pe Windows Phone nu găsisem încă un RSS reader care să îmi atragă atenția suficient de mult încât să îl instalez și să îl folosesc zilnic. La un moment dat mă jucam cu Pulse Reader pe Windows Phone 7.5 însă viteza redusă și artefactele de la încărcarea informației pe interfață nu mă îmbiau să îl folosesc.
Deunăzi am avut nevoie din nou de un client de RSS și căutând în Windows Phone Store am dat peste Weave Reader. Instalat rapid, cu opțiuni simple de selecție a surselor de știri (în majoritate pe tehnologie) a devenit aplicația cu care mă informez în următoarele zile.
E departe de Flipboard ca și viteză sau modalitate de prezentare a informației însă nu e rău deloc. Din contră aș zice, față de Pulse e ceva mai rapid și vine cu o invovație: pe lângă faptul că poți selecta de la început un număr mare de surse, grupate deja pe categorii, poți să îți adaugi RSS-uri propii sau să conectezi Google Reader. Pentru fiecare articol în parte există posibilitatea de a a pune aparatul să … vorbească. Cu speak article cei mai ocupați dintre noi pot să asculte știrile în loc să le parcurgă vizual.
Partea care mi-a plăcut și mai mult este integrarea cu serviciile de socializare implementate nativ pe Windows Phone și faptul că automat este extras titlul și un link către articol, făcând mai simplă partajarea. Se poate folosi și email-ul pentru transmiterea către prieteni sau serviciul de chat de pe Windows Phone.
Cui nu îi place interfața clasică i se oferă posibilitatea de a schimba culoarea de fundal, dimensiunea și tipul fontului. Eu am trecut pe Segoe WP pentru că e ceva mai mic și permite afișarea pe ecran a unui număr mai mare de cuvinte. Merg pe o temă cu fundal negru, în concordanță cu setarea pe care o am activă pe HTC 8X.
Nu în ultimul rând, se poate seta perioada în care articolele descărcate devin ”uzate” și sunt scoase din listă. Pentru împătimiți există facilitatea de a avea informații prezentate direct pe ecranul lock screen.
Ce nu are? Funcție de setare a momentului în care se face download-ul RSS-urilor, ce informație să se aducă și pe ce rețea. Din cauza asta ar trebui să fiți puțin atenți la traficul de date ca nu cumva să o ia razna.
Cine e doar pe WiFi sau nu are probleme legate de trafic va ignora ușor scăparea.
Weave News Reader se descarcă gratuit din Windows Phone Store. Folosiți-l cu plăcere!
Suna bine. Cat trafic face?