Ceea ce s-a speculat pe tot parcursul anului trecut e posibil să se întâmple în 2013: Nokia o să lanseze o tabletă cu Windows 8 și/sau RT. Confirmarea a venit din remarcile lui Stephen Elop CEO Nokia care a comentat pe marginea subiectului:
”Nu am anunțat încă o tabletă, dar e ceva ce studiem cu atenție”. ”Monitorizăm piața, acum că Microsoft a introdus tableta Surface și încercăm să înțelegem care e cea mai bună cale de a intra joc și mai ales când”.
Poate că odată cu creșterea cotei de piață datorată vânzărilor bune din noua serie Lumia Nokia își va mai reclădi din poziția pierdută. Pe măsură ce vor veni banii se vor putea face investiții și în zona de tablete.
Sau poate că Nokia speră ca actualul parteneriat cu Microsoft din zona de smartphone-uri să fie extins și în cea de tablete și cu o susținere reciprocă, piața de tablete Windows să crească.
via ATD