N-a fost să fie când credeam că va fi, dar iată-l că este. Cel de-al doilea episod al seriei Cognition: An Erica Reed Thriller a sosit. Nu în decembrie, cum mă așteptam, ci la începutul lui februarie. O întârziere măricică, dar totuși, nu prea era bătută în cuie data de lansare, și oricum este de preferat ca rezultatul final să fie bun, decât să fie devreme. Cognition se diferențiază de alte jocuri episodice printr-un mod plăcut, nu trebuie să cumperi toate episoadele la un loc. Le poți lua treptat, pe fiecare în parte, pe măsură ce apar. Astfel, dacă ajungi la concluzia că seria nu îți mai este pe plac, scapi ieftin. Nu că ai avea motiv să faci asta, fiindcă The Wise Monkey continuă în bine ceea ce s-a început cu The Hangman, în cea mai mare parte.
Ca să explic. Ce am apreciat destul de mult la primul episod era că își lua cât de cât timpul să introducă personajele, să explice relațiile dintre ele, să te înrădăcineze în această lume, în atmosfera sa, iar în același timp să planteze semințele unui fir narativ plin de mister. Deși, sunt destul de sigur că știu care este misterul, doar dacă nu cumva soluția a fost făcută în mod intenționat evidentă. Ca un hering roșu, după cum ar spune englezul. Oricum, acea componentă de imersiune lentă nu mai există în acest episod. Are un motiv foarte bun pentru absență, însă atât de devreme parcă nu se potrivește. Bine, când spun devreme, mă refer la pasul cu care m-a obișnuit singura altă companie care a reușit până acum să lanseze o serie episodică, Telltale. Formula lor este de cinci episoade, pe vremuri aveau câte șase, dar cinci este standardul. Au un anumit pas în acele cinci episoade, chiar și în The Walking Dead. Apucă să se instaureze un sentiment de status quo, care aici parcă nu are aceeași greutate. Asta ține atât de faptul că Phoenix Online are un stil diferit de a face jocuri, cât și pentru că nu sunt decât patru episoade.
Și cum se traduce asta în termeni de poveste/gameplay/lucruri non-esoterice? Pare mai scurt. Bine, cred că și este mai scurt, dar nu bag mâna în foc, fiindcă pe The Hangman l-am jucat de două ori, nu prea știam ce și cum, iar acum intru în cunoștință de cauză pentru a-l parcurge o singură dată. Încă un lucru ce îl face să pară mai scurt este ritmul său, unul impus de poveste. O să cam intrăm în teritoriul spoiler-elor de acum, dar promit că voi fi pe cât de vag se poate.
Acțiunea începe la scurt timp de la finalul jocului anterior, aproximativ o zi. FBI-ul se ajustează la incidentul care doar ce s-a petrecut, însă nu prea este timp pentru așa ceva, deoarece încă un agent dispare, răpit direct din sediu, sub ochii Ericăi, sau sub urechi. Depinde de ce alegere faceți la un început. La fel ca episodul precedent, sunt mici momente în care puteți face câte o alegere. Nu vor duce la cascade infinite de repercursiuni, ci la evenimente imediate modificate. Spre exemplu, alegând să bei o cafea cu viitoarea victimă va duce la vederea răpitorului, urmat de căderea la pământ din cauza tranchilizantelor din cafea. În timp ce refuzul aproape că va duce la o urmărire cu mașina, în sensul că va trebui să te ferești de o mașină ce gonește în viteză din parcare. Chiar, e o poveste amuzantă aici. Am tot reluat acea scenă de câteva ori, fiindcă nu știam ce trebuie să fac. De fiecare dată când murea, Erica spunea că trebuie să se miște mai rapid, dar nu știam cum. Nu cred că jocul anterior avea stări de moarte pentru personaj, aici sunt două, la început și la final. Oricum, după ceva vreme, tot apăsând și apăsând și văzând că nu se întâmplă nimic, am început să fâlfâi șoarecele în disperare. În acel moment s-a ivit cursorul. Până atunci, nu era prezent, lucru ce m-a indus în eroare, crezând că era vreun fel de secvență la care trebuia să trag, sau să apăs un buton la momentul potrivit. Nimic de genul, cursorul pur și simplu nu a apărut pe ecran cât să îmi dau seama să cercetez zona pentru un loc în care pot da click pentru a sări din fața mașinii.
Aceste mici probleme, de ce apare când și ce se încarcă în cât timp, persistă pe tot parcursul jocului. Doar aici chiar a fost o problemă, însă se vede nefinisarea produsului în aceste scăpări. Nu c-ar fi ceva critic, vezi lucruri asemănătoare și în ce face Telltale, iar de ei sunt destul de sigur că dispun de resurse ceva mai ample.
Revenind la poveste. Ca timp, se întinde pe o durată mai scurtă față de jocul precedent, Erica fiind sub presiunea găsirii persoanei răpite, până ce nu sfârșește ca toate celelalte victime ale criminalului în serie curent, înjunghiat, mort, și cu părți lipsă. The Wise Monkey îi spune, după obiceiul de a lăsa oamenii fără urechi, ochi și limbă. Trebuie să amintesc un lucru esențial. Cognition este sângeros. Credeați că The Walking Dead era sângeros? Cognition este de-a dreptul sadic, și o face predominant prin secvențe compuse din imagini statice. Oricum, jocul se descurcă bine la a-ți impregna acest sentiment de urgență și necesitate de a da de urma criminalului pe cât de rapid cu putință și prin orice mijloc posibil. Sigur, ia o mică pauză la un moment, dar are un rost în povestea generală a jocului. Urgența mai este evidențiată și de faptul că nu prea mai ai cu cine sta de vorbă. În afară de superiorul Ericăi, ce latră ordine în mod constant, și diferiții martori/suspecți ce sunt intervievați, dialogul este foarte limitat. Abia dacă mai vorbești cu John, partenerul Ericăi. Amicul ei de la CSI este AFK, și în general, petreci puțin timp pur și simplu vorbind cu lumea, de dragul de a vorbi. Asta îl face foarte concentrat și la obiect, iar în același timp scade din acea atmosferă la care făceam referire la început. Fiindcă tot nu simt de parcă m-am încadrat suficient de bine în această lume pentru ca acea componentă de descoperire să fie trasă pe dreapta.
Acestă schimbare intervine și la puzzle-uri, fiindcă în loc de unul mare pe la mijloc, presărat cu multe mai mici și medii de la început până la sfârșit, enigmele de această dată sunt concentrate predominant la final. Mai exact, două dintre ele, una ce presupune folosirea unei noi abilități, cea de a combina obiecte din inventar pentru a vedea o imagine anume, și alta destul de complicată fix de la final. Aceasta presupune să reții câteva detalii despre victime, sau să te folosești de dosarul pe care îl ai la îndemână, pentru a completa un chestionar și pentru a crea un ansamblu destul de grotesc de… rămășițe. Totuși, nici unul din aceste puzzle-uri nu are aceeași savoare ca acea instanță din primul episod în care cotrobăiai prin mintea unui om, încercând să pui cap la cap ultimele momente în care și-a văzut soția în viață. Încă mai poți să intri în mintea a două personaje, însă călătoria nu durează mai mult de câteva secunde, mecanica folosită pentru aceste puzzle-uri fiind cu mult mai simplistă. Apoi mai este mica problemă a modului în care rezolvi câteva din puzzle-uri. Structura lor nu este tocmai ideală, în sensul că m-am învârtit în jurul cozii de câteva ori, fiindcă jocul nu reușea să îmi comunice exact ce vroia, chiar și atunci când apelam la funcția integrată de ajutor.
Prin asta vreau să spun că sunt lucruri pe care nu le poți face și obiecte pe care nu le poți ridica până ce jocul nu îți spune că ai voie. În cazurile cele mai fericite, îți este indicat clar că nu ai pe moment o utilitate pentru obiectul din fața ta, sau pentru o anumită acțiune. În altele, ca în cazul unei table de spiritism, știam că jocul nu mă lăsa să o iau de tejghea, îmi permitea doar să mă uit la ea, așa că nu am luat-o în seamă ca o posibilă soluție pentru un anumit puzzle. Iar când nu am găsit rezolvarea nici unde îmi spunea jocul să mă duc, am presupus că este ceva ce voi putea face mai târziu. Ar fi ajutat probabil dacă eram mai atent la detalii, după cum mi-a fost evidențiat fix la final. La fel cum ar fi ajutat și mai multe informații din partea jocului, sau măcar o expunere mai coerentă. Eram o dată nas în nas cu o gură de aerisire pe care trebuia să o deschid. Aveam în inventar un pistol, iar în încăperea eram exista o bucătărie, în care cu siguranță aș fi găsit un cuțit. Dar nu asta era soluția. Surprinzător, nici moneda clasica monedă nu era. În schimb, a trebuit să găsesc o șurubelniță… într-o cutie poștală. Câteva decizii de design pentru puzzle-uri sunt puțintel cam arbitrare.
The Wise Monkey este un episod mai scurt față de predecesorul său, iar pasul mult mai alert, alături de diminuarea severă a personajelor secundare cu care se poate interacționa, servesc la a-l face să pară și mai scurt. Continuă să fie interesant, premiza nefiind foarte rar explorată în jocuri (chiar dacă nu poți arunca un băț fără să urle un film sau un serial cu exact aceeași idee despre abilitatea de a vedea trecutul oricui în anumite condiții speciale), personajele sunt plăcute, vocile sunt competent realizate, muzica este grozavă, stilul artistic compensează pentru grafica nu foarte detaliată, iar în total te face să vrei să vezi cum va continua totul, și cum se va termina. Puteți găsi tot sezonul pe pagina oficială la prețul de 30 de dolari, sau puteți cumpăra doar acest episod pentru 10 dolari. Alternativ, 24 euro sezonul și 8 euro episodul pe GamersGate. Nu este încă pe Steam, dar puteți să îl votați pe Greenlight.
Până acum, Cognition este ca o mână de bomboane. Prima a fost gustoasă, nici cea de acum nu este rea, dar este cam mică, ai vrea mai mult, dar trebuie să aștepți câteva luni pentru a le mânca pe celelalte două.
Material preluat de pe www.games-arena.ro
