Nu sunt foarte multe variante de răspuns la întrebarea de mai sus. Fie îl dam cuiva care îl folosește mai departe, fie îl reciclam la modul corect, dacă nu mai este în stare de funcționare, fie îl păstrăm de dragul amintirilor.
Dacă nici una dintre variante nu vi se pare că este demnă să pecetluiască soarta fostului dumneavoastră aparat, mai există o posibilitate, care cu siguranță îi va asigura pătrunderea în lumea bună, și despre care am aflat cu ajutorul celor de la Engadget. În cadrul unui program de reciclare corectă a aparatelor vechi de telefon, operatorul britanic O2, în colaborare cu designerul Sean Miles, au înglobat câteva aparate de telefon în talpile unor perechi de încălțăminte. Nu aș putea să vă lămuresc foarte clar care este scopul pentru care s-au gandit tocmai la acest articol vestimentar. Am o bănuială, că au vrut să țină aparatul cât mai departe de cap, pentru a diminua efectele radiațiilor. 🙂
Exisă câteva motive de îngrijorare legate de acest hai să îi spunem proiect. Și nu vorbesc de riscul de a vedea pe stradă oameni care vorbesc la pantof, pentru că am avut câteva secvențe de genul acesta prin filmele copilăriei. Mă sperie mai degrabă faptul că domnul Sean Miles a promis că nu se va opri aici.
Și dacă peste ideile sale să presupunem că putem trece, există un pericol mult mai mare și am nevoie de ajutorul vostru pentru a preveni o adevărată catastrofă. Să nu cumva să îi spuneți de ideea asta Iuliei Sandu! Ba nu, Iuliei Albu! Este o… entitate căreia, pe lângă că îi place să iasă în evidență cu orice preț (în prezent poartă o găină în poșetă), soțul ei mai este și designer de pantofi. Este o combinație mult prea periculoasă.
Dacă vă întrebați de unde am aflat cum o cheamă pe duduie, sau vă interesează detalii, căutați pe Google “femeia cu găina în geantă”. Eu așa am făcut.
@bolovan
Aha. Imi scapase discutia de la inceput.
@Ioane nimic…ii frumos si destept…ii o companie senzationala…acum asteptam sa se apuce si de facut software si sisteme de operare…si o sa putem spune ca-i o companie completa.
Care e treaba cu Microsoft?
Da, nu prea m-ai prins cu Microsoft, dar gasim, daca e musai, un subiect pe care se ne contram… 🙂 Fotbal, politica… tre’ sa fie ceva!
@cristi ne ne ne ne…parca mai degraba as lasa portofelul nevestei decat tot contul pe mana microsoftului. macar asa mai am un control (deh…scot de pe card o suma limitata)…si nevasta mai gateste din cand in cand…pe cand microsoft-ul ce face util? In afara de un ide care functioneaza naspa…un office ce deruteaza utilizatorii (sa vezi ce misto convorbiri am cu persoane ce au trecut la office cu “geniala” interfata twisster sau cum fras ii spune)
Pai sa se rezolve…ca ma enerveaza ca nu pot sa-mi dau contre cu Ionut (cu tine n-are farmec…se pare ca nu esti mare infocat al microsoftului).
Parca totusi as instala un windows decat sa fac manevra cu portofelul…
E o problema care nu apare la toata lumea, avem ceva promisiuni ca o sa se rezolve… sa speram ca o sa se adevereasca.
@nea crisiti. Ai grija…androidul nu-i decat o distributie de linux (de asta si Ionut cand aude de android face matanii si fuge la biserica sa se spovedeasca).
Faptul ca noi ii acordam atentie si comentam nu-i asa de grav. Grav ii faptul ca lumea o sa inceap sa o imite si sa o considere un model in viata.
Am eu o vorba: la multi oameni denivelarile de pe creier nu-s circumvolutiuni…ci hartoape.
P.S. Mai, eu de ce nu primesc mail-uri cand se raspunde la un post? Am incercat cu doua adrese de mail…trebuie sa ma inregistrez undeva? sa fac ceva suplimentar? Sa fac ceva neplacut (gen sa-i las nevestei portofelul 3.6 secunde…sau ceva oripilant: sa instalez un windows..?)…
mie chiar imi place android, si nu de frica lu’ doamna cu animal de companie inaripat…. cred ca ii dam prea multa atentie nebunei…. muuulllttt mai multa fata de cat merita!
@Cristian adevarul ii ca toate femeile ar trebui sa porte cate o gaina in geanta…pe post de oglinda…
P.S. Sper ca nu ajunge sa citeasca nevasta mea ce scriu pe aici…nu de alta dar dormitul in masina ii destul de incomod…:-S
@bolovan @zsolt: de frica femeii cu gaina in geanta ma bun bine cu oricine
@Zsolt nu se pune bine cu mine…cine se pune bine cu mine devine un razvratit impotriva oranduirii supreme microsoft.
Cristi, vrei sa te pui bine cu Bolovan? 🙂
@Cristi scuze…dar sunt prea orbit de orbitura mea. N-am spus ca citesti cancanuri…ci doar faptul ca-s cam rupt de tot ce misca…in lumea “mondena”…
iti spun eu ce-i vine in cap…locasul prin care trece siretul.
M-am pus sa caut pe net si eu sa vad ce-i cu gaina aia. Si am aflat cu stupoare ca nu-i gatita gaina…si nici o garnitura nu are langa…
Acum…daca ii sa las misoginul din mine sa zburde…si stau si ma gandesc…are logica faptul ca umbla cu gaina dupa ea…probabil ii singura entitate pe care reuseste sa o intelegea…vorba aia…cine se aseamana se aduna.
P.S. Oare in papornita ei are si oleaca de nisip si graunte…ca sa poata iesi si ea la o cina ceva?
@bolovan: nu sunt ionut, sunt cristi. si nu prea imi place windows ;0
si nici nu citesc cancanuri, dar din pacate s-a cancanizat pana si gazeta sporturilor. de acolo am aflat de nebuna cu gaina. si avand in vedere ca barbatu-so e “designer” de papuci, cine stie ce ii mai vine in cap…
@ioane femeia cu gaina in geanta? Dar care-i faza? Si mai important…gaina ii vie sau ii deja gatita?
Adevarat…nu ma uit la TV si nici nu citesc revista de cultura si civilizatie click si cancan (cu toate astea…stiu ca o actrita de filme porno…si-a cumparat un bilet pentru o excursie in spatiu in 2014…si cica ii excursie si nu vizita de lucru).