Producătorul coreean de echipamente electronice și-a făcut publice cifrele financiare pe ultimul trimestru al anului trecut. Ca o consecință a acestor cifre, trimestrul respectiv devine al cincelea trimestru consecutiv în care Samsung doboară recordul în ceea ce privește profitul.
Vorbim despre un profit net de 6,6 miliarde de dolari, sumă realizată pe niște venituri de aproximativ 52,6 miliarde de dolari. Ceea ce este cu adevărat interesant, este faptul că aproape jumătate din aceste venituri a provenit din divizia Mobile a concernului. În condițiile în care Samsung este destul de activ și pe zona de televizoare și alte electronice de uz casnic și chiar și în segmentul IT, ponderea pe care o ocupă device-urile mobile în totalul vânzărilor poate părea ridicată. Este urmarea popularității device-urilor din seria Galaxy, mai ales SIII și Note, dar și a prețurilor destul de piperate ale acestora pe majoritatea piețelor.
În ciuda acestor cifre există totuși o umbră de îngrijorare în ceea ce privește viitorul. La fel ca în cazul Apple, unde în ciuda creșterii vânzărilor cu aproape 19 procente, profitul net a rămas același ca în urmă cu un an, și în cazul Samsung, pe divizia Mobile, presiunea tot mai mare din partea concurenților, care au potențial să ofere produse cu caracteristici tehnice apropiate, dar la prețuri mult mai mici, se face simțită. Tocmai de aceea, previziunile pentru anul care abia a început au fost mult mai rezervate. Pe fondul unei încetiniri generale a creșterii pieței de smartphone, competiția este tot mai puternică. Au recunoscut-o chiar cei de la Samsung, prin vocea lui Robert Yi, șeful departamentului de relații cu investitorii din cadrul companiei.
Sa nu ne luam dupa etichetele pe care si le pun Samsung si Apple, ca doar sunt concurenti directi, si se judeca in draci…
O fi facand Samsung bani dar tot o companie de mana a doua ramane in domeniul smartphone-urilor. Copiatori, asa cum i-a etichetat Apple.