Review: Far Cry 3

Nu știa nimeni cu siguranță la ce să se aștepte atunci când Ubisoft a preluat seria Far Cry de la Crytek. Și judecând după recepția celui de-al doilea joc, tot nu știm. Peripeția africană a fost o experiență polarizantă, o parte considerabilă din public disprețuindu-l cu totul, din pricina câtorva defecte peste care alții au reușit să treacă fiindcă vedeau la el ceva atractiv. Far Cry 2 era un FPS amplasat într-o lume complet deschisă, ce nu îți îngrădea mai de nici un fel posibilitățile atunci când încercai să îndeplinești o misiune. Dacă aveai uneltele și priceperea, totul era posibil, în special dacă unealta era un aruncător de flăcări, iar posibilitatea pe care o doreai era incendierea savanei. Desigur, dacă n-ar fi fost la fel de mult plimbat până la stația de autobuz, nu ar fi stricat. Ani și ani mai târziu, Ubisoft ne-a trimis din nou în lumea lui Far Cry, în sensul că a lansat un joc total nou, ce se petrece în propria sa lume și nu are nici o legătură cu cele precedente, cu excepția premizei. Un teren întins de joacă apropiat de tropice, un aruncător de flăcări și libertatea de a te lua bătaie cu animale sălbatice, dacă pirații din zonă nu sunt de ajuns.

Și ce teren de joacă mai este. De când Risen 2 mi-a dezamăgit așteptările, nu aveam pretenția de a vedea prea curând un joc în care să regăsesc o lume atât de vastă, dar în același timp și complexă. Este îmbâcsită cu elemente de relief felurite, cascade, văi, peșteri, caverne imense subterane de poți parca un vapor în ele, munți înalți de poți vedea toată insula din vârful lor, și grote cu lacuri atât de adânci încât nu le poți vedea fundul, deși sunt luminate atât de frumos de soarele ce în câteva momente din zi va grația locul cu priveliștea sa. Nu este o lume tocmai la fel de complicată ca ceva creat de Piranha Bytes în zilele sale de glorie, dar se apropie mai mult decât jocurile care mi-au trecut la mână de la Risen și până acum.

Pe lângă faptul că este bine realizată, lumea lui Far Cry 3 mai este și frumoasă. Fără nici un fel de filtru de culoare care să îți scoată ochii, fără efecte pompoase menite să ascundă lipsa detaliului, până și fără praful nesfârșit al celui de-al doilea joc. Pe un sistem competent, dar vechi de câțiva ani, zboară și arată impecabil. Trebuie să laud în special aspectul unor personaje, ce par smulse din filme GCI. Nu toate desigur, doar cele care ale căror chip este prezent mai des în prim plan. Diferența de calitate dintre aceste personaje și altele se poate vedea în special la păr, unele arătând excepțional, de zici că fiecare fir este modelat individual, iar altele semănând cu un cub texturat ca păr. Dar pentru că n-ar fi critică fără să mă plâng de lucruri neimportante pe care oricum nu le va băga nimeni în seamă, cerul este puțin dezamăgitor. Adică, pe lângă faptul că nu prea vezi soarele, și se mișcă mai mult de la nord la sud în loc de la est la vest. Nu sunt cine știe ce efecte atmosferice. În toată peripeția mea, ce s-a întins pe mai bine de 10 ore, nu a plouat decât de două ori. Și nu e de parcă motorul nu ar fi capabil de efecte atmosferice complexe, existând situații în care ești martor unor furtuni veritabile, cu tornade de fum. Nu tocmai pe insulă, ci într-un loc mult mai bizar.

Ca atmosferă, te face să te simți ca într-o veritabilă junglă, însă n-am avut același sentiment de imersiune ca la Far Cry 2, posibil pentru că este a miliarda junglă tropicală insulară pe care o vizitez, sau pentru că din când în când jocul consideră că dubstep este o coloană melodică potrivită pentru această zonă tropicală atât de frumoasă. Nu spun că nu este, doar afirm asta cu vehemență.

Far Cry 3 repară cu adevărat câteva din greșelile comise de predecesorul său. Cea mai importantă, cel puțin pentru mine, este modul în care tratează aspectul de furișare. Era posibil așa ceva în Far Cry 2, însă implementarea sa era pe cât de rudimentară cu putință. Mai rău, folosirea sa nu ducea la obținerea nici unei recompense, era doar o chestiune de preferință și nimic altceva, jocului nu îi păsa. Mă bucur că au schimbat asta complet, acum este mult mai la îndemână să te furișezi, mulțumită unei camere de fotografiat care poate repera pozițiile inamicilor și a indicatorilor de detecție. Iar dacă reușești să faci prăpăd prin tabăra inamică fără să fii văzut, primești o recompensă mult mai mare, chiar de trei ori mai mare, sub forma punctelor de experiență, fiindcă acest joc are o componentă de progresie. Trei arbori de abilități, fiecare oferind mișcări noi, trăsături îmbunătățite și diverse alte lucruri cu un grad variabil de utilitate. Mi-a plăcut să văd că alunecatul din alergare a revenit, iar implementarea sa este mult mai facilă. Nu trebuie să apăs pe tasta de alergat decât o singură dată pentru a o lua la fugă, eliberându-mi degetul pentru mișcarea foarte amuzantă de alunecare. Aș fi vrut ca personajul să nu fie atât de dornic să o facă și când este la marginea unei prăpăstii, dar nu le puteam avea pe toate.

Arsenalul a căpătat numeroase ustensile noi, unele dintre ele având și câteva atașamente. Nu toate din păcate, spre exemplu, nu pot să pun un amortizor pe un Dragunov. De fapt, nu pot să pun nimic pe un Dragunov, deși este cam singura armă cu lunetă din joc ce îmi este pe plac. Aruncătorul de flăcări este la locul lui, cu un rezervor mai mare la nevoie, dar în egală măsură de potent la inițierea de incendii mai este și un simplu pistol de semnalizare, la a cărui primă utilizare am reușit să incendiez casa în care mă aflam. Nu s-a dărâmat, doar s-a înnegrit. Asta m-a dezamăgit puțin. Când dai foc la ceva, nu prea arde, doar îți schimbă culoarea. Copacii nu se fac prăpăd, pereții nu se strică, nici iarba nu dispare. Nu mă așteptam la o simulare fizică totală, dar măcar la ceva mai mult decât abilitatea de a smulge ocazional câte o creangă subțire. Oricât de elastic ar fi un palmier, am dubii că ar rămâne în picioare la cât explozibil am lipit de trunchiul său.

Maceta revine și ea ca parte din arsenal, însă nu funcționează ca pe vremuri. Nu este o armă de sine stătătoare, ci una care poate fi folosită oricând prin apăsarea unui buton, ceea ce înseamnă că în total poți căra cinci arme, plus patru ustensile dedicate pirotehniei și o piatră cu care poți distrage atenția gărzilor. Revenind la macetă, ai abilitatea de a asasina instantaneu un inamic, dacă apeși butonul la momentul potrivit, iar pe parcurs, capeți extensii ale acțiunii ce permit asasinări în lanț, din săritură, de pe margini, sau ca în timp ce împrumuți permanent beregata cuiva, să îl deposedezi de ce arme are la el pentru a-i nimic rapid colegii. Mecanica, în teorie, este foarte distractivă. În practică, suferă de pe urma unei probleme măricele, dar nu direct din cauza sa, ci din pricina controlului jocului. Este stângaci, excesiv de stângaci. Are acel prost obicei de a fi atât de înamorat cu propriile animații, încât va ignora orice acțiune se petrece în timpul lor, astfel, dacă apăsai un buton atunci când animația era în derulare, nu te aștepta ca jocul să știe despre ce este vorba. De asemenea, vrea ca totul să se petreacă într-un anumit loc și la un anumit timp, ceea ce înseamnă că degeaba apeși pe un buton pentru a face o acțiune, dacă nu te miști cu câțiva milimetri mai la harcana pentru a intra în zona contextuală, sau nu începi în milisecunda în care vrea el. Degeaba tot apăsam Q pentru a mă stinge când vedeam că eram în flăcări, dacă jocul nu îmi spunea că am voie să fac asta. Poate că nu sună a fi ceva important, dar este extrem de enervant când vrei să asasinezi pe cineva pe nevăzute, iar comanda de asasinare instantanee nu apare, sau mai rău, dispare în timp ce faci atacul și te trezești fâlfâind cuțitul în aer și cu un glonte în meclă. Se mai întâmplă să te tot învârți în jurul unui cadavru proaspăt, căutând zona de acțiune, atunci când vrei să jupoi un animal, fiindcă poți face asta în joc.

Luând exemplu de la colegul său de băncuță, Assassin’s Creed 3, poți jumuli orice arătare găsești, atât pentru a le vinde pieile, cât și pentru că există un sistem de confecționare în joc. Începi cu o capacitate redusă de cărat muniție armament și cam fiecare alt lucru, dar pe măsură ce aduni piei, vei putea asambla buzunare mai încăpătoare. De ce trebuie să folosești piei anume pentru asta, numai jocul știe. Este un sistem liniar de îmbunătățire, ce expiră destul de rapid, fiindcă nu sunt tocmai greu de găsit pieile, și n-ai nevoie decât de maxim patru, poate șase piei de la fiecare animal, o veritabilă banalitate având în vedere că sunt abilități care îți permit să dublezi cantitatea de piei obținute. Bine, unele sunt mai greu de găsit, ultimele, fiindcă necesită exemplare rare de animale, disponibile doar în cadrul misiunilor de vânătoare, ajung la ele mai încolo. Tot ca parte din acest sistem de confecționare este și un inventar oribil, unul tipic pentru un joc de consolă care te pune să selectezi manual fiecare obiect, și să dai accept la vânzarea fiecăruia și să te întorci cu cursorul acolo unde erai mai devreme pentru a putea selecta următorul obiect, în cazul în care nu vrei să golești tot inventarul, ci doar să vinzi pieile pe care jocul le pune după plante. Apropo, ai plante în joc, poți să faci injecții din ele ce te vor ajuta la diverse lucruri, predominant vindecare. Mai poți căpăta vedere prin ziduri pentru animale sau oameni, repulsie de animale, viteză mai mare de alergare, viață mai multă, respirație subacvatică, rezistență la flăcări și câteva altele. Acestea pot fi incredibil de utile, sau ar fi, dacă ai putea să le folosești mai ușor decât prin navigarea meniurilor agasante. Că tot am amintit de interfață, mulțumesc oricărei zeități ar fi pentru opțiunea de a dezactiva mesajele de informare, fiindcă jocul este obsedat de ele. Cred că într-o altă viață era un spambot. Jocul mai are și o economie, una foarte firavă și ignorabilă. Această frază este deja prea lungă pentru comparativ cu importanța pe care o are pentru joc.

Speram ca partea de confecționare să ofere o preocupare pe termen lung în Far Cry 3, fiindcă pe partea de lume deschisă, este cam perisabil. Pe cât de amuzant o fi să vânezi un tigru, când nu ai nici un motiv să o faci, își pierde farmecul. Și sigur, ai putea să îți petreci timpul privind mediul înconjurător, admirând frumusețile naturii, sau luptele ocazionale dintre un urs, doi pirați și nativii (personal, țin mereu cu ursul), dar toate lucrurile au regretabil o limită, fiindcă inamicii în sine sunt limitați. Ce îmi plăcea cel mai mult la Far Cry 2 era să atac în mod frecvent bazele inamice prin tot felul de metode, indiferent dacă o misiune cerea asta sau nu. Pot face asta și aici, numai că după ce am cucerit baza, inamicii s-au dus. Nu se mai întorc, abia dacă mai vin cu câte o mașină, dar rar, foarte rar. În esență, cu cât de distrezi mai mult, cu atât îți strici mai mult potențialul de distracție pe viitor.

Spun asta pentru că celelalte activități oferite de joc, misiunile, nu sunt ceea ce aș putea numi distractiv, fiindcă nu sunt gândite pentru un joc prin a cărui lume te poți plimba nestingherit. Asta include și misiunile secundare ca cele de vânătoare amintite anterior, la care trebuie să te duci la locul X, să omori animalul Y cu arma Z și atât. Nu tu pândire, nu tu provocare, nu tu leoparzi cu uzi-uri. Câini oricum sunt cel mai periculos animal din tot jocul, fiindcă sunt mici, greu de văzut și merg în cârduri. Mai sunt misiuni de asasinare cu cuțitul, ce se uzează moral rapid, și-am fost foarte dezamăgit de curse. Înțeleg să îmi dea o limită de timp, și o mașină anume, dar într-un mediu atât de deschis, pentru ce îmi dai puncte de verificare aflate la câteva secunde unul de celălalt? De ce ai o lume atât de liberă dacă nu te folosești de ea și îmi pui cătușe la mâini de fiecare dată când intru într-o misiune, de îmi vine să le evit ca ciuma.

Ce exact s-a întâmplat nu știu sigur. Într-un moment mă furișez printr-un avanpost inamic, dau drumul unui dragon komodo dintr-o cușcă, și împreună curățăm pe toată lumea, cu săgeți, cuțite și ocazionala grenadă. Alternativ, plantez mine peste tot, mă urc pe un acoperi și încep să arunc explozibil oriunde îmi vine, și văd cum mor cu toții într-o explozie imensă, dar nu una care să mă facă vizibil, așa că primesc bonusul de furișat. Asta chiar mi-a plăcut, nu te obligă să fii un adept al cuțitului sau al arcului, fiindcă ai arc, atunci când vrei să faci ceva pe furiș, trebuie doar să nu fii văzut, iar explozii gigantice nu exclud posibilitatea de a rămâne nevăzut. Alternativ iau aruncătorul de flăcări și mă bucur că am luat acea acea abilitate care îmi oferă rezistență la foc. Iar în alt moment, nimic. Nimic, pentru că misiunile nu permit o astfel de libertate. Două, poate trei dintre cele principale te mai lasă să te joci. În rest, este atât de liniar încât îți bagă pe gât și ce armă să folosești, pe unde să mergi, pe cine să omori, cum, în cât timp și tot așa. Totul de dragul de a oferi o poveste… sau de a face și misiunile secundare insuportabile. Ca să subliniez cât de insuportabile sunt. Au o suprafață în jurul obiectivului din care nu ai voie să ieși. La un moment, mă duceam cu deltaplanul până la o misiune infectă de escortă, ziceam să survolez zona mai întâi. Am făcut asta, numai că fiind un deltaplan, nu se manevrează suficient de rapid încât să mă întorc în zona de misiune înainte de a o eșua. Și ce se întâmplă când eșuezi o misiune? Jocul se resetează de la cel mai apropiat punct de verificare. Din fericire, nu era în mijlocul orașului, cum face de obicei, ci la urcarea în deltaplan. Că veni vorba, jocul are un sistem de salvare oribil. Nu poți salva în misiuni, dacă salvezi în afara lor îți păstrează doar personajul, nu locația, în esență, mă face să îmi doresc să fi păstrat sistemul de salvare a lui Far Cry 2. Aș fi vrut să păstreze sistemul de mercenari, fiindcă toți războinicii nativi care venerează la picioarele mele în fiecare secvență cinematică se fac că plouă când încep să zboare gloanțele. Sunt acolo de umplutură ca o mare parte din joc, precum ce înțelege prin phat loot sau poveste.

Combinarea unui joc open world, nu foarte profund, dar plăcut – în ciuda sistemului de vizitat turnuri pentru a descoperi harta din Assassin’s Creed – cu o suită de misiuni repetitive, neinteresante și liniare ca dogma religioasă, nu este una fericită. Sunt îmbinate cam cu aceeași finețe precum două camioane ce s-au izbit frontal la viteză maximă. Da, sună spectaculos, ca un accident feroviar, însă nu la spectacol mă refer, ci la finețea îmbinării. Duce lipsă de asta. E de parcă partea de sandbox ar fi fost făcut de o echipă, iar tot ce ține de misiuni și poveste de alta, ceva ce cred că s-a și întâmplat, din moment ce Ubisoft este o companie imensă cu obiceiul de a crea producții masive între diversele sale studiouri.

În acest caz, cei care s-au ocupat de poveste, parcă ar fi putut să se descurce mai bine. Nu-i că e rea, doar că are personaje principale complet repugnante și superficiale, inclusiv cel principal. Singurele personaje plăcute sunt cele suficient de excentrice încât să fie interesante, ca Vaas de pe cutia jocului, ce dispare pe la jumătate și este prezent pentru doar vreo patru-cinci scene, sau Sam, un mercenar/spion neamț oarecum nebun, care prin furișare înțelege să alegre înspre inamic urlând „Blitzkrieg”. Pe alocuri, jocul încearcă parcă să fie subversiv, însă eșuează, mult. Încercând să fie un comentariu la adresa unor stereotipuri rasiste, devine unul. Tot mă așteptam ca spre final să scoată din joben o schimbare de situație masivă, cum ar fi, că tot ce se întâmplă în joc este o halucinație indusă de droguri, din moment ce marea majoritate a personajelor fac abuz de ele. În lipsa sa, și în comparație cu ceva ca Spec Ops, pare jalnic pe alocuri. Ca premiză, nu e rău, un grup de nătângi sunt capturați pe o insulă de pirați, iar cel mai competent dintre ei, soldat de profesie, este omorât în primele cinci minute, de acolo devine o copie răsuflată de Dune. Serios, are aceeași obsesie de a te pune să omori totul cu cuțitul, un cult al războinicilor, droguri care te transformă în profet, viziuni ale viitorului și cantități ample de trădare. Doar că Dune e bun… dacă nu pun la socoteală… acel… joc, iar Far Cry 3 e Far Cry 3. Și nu e doar că povestea este neinteresantă, dar mai este și plină de umplutură. Mă puteam obișnui cu gândul că eu, înarmat până în dinți, într-o lume în care mă pot plimba nestingherit, nu pot să incendiez baza inamicului principal de la bun început și gata, și trebuie să fiu lovit peste cap de fiecare dată când îl întâlnesc, mai ceva ca acel papă lapte Alcatraz din Crysis 2, dar nici măcar pasul nu este bun. Am petrecut câteva ore bune căutând un cuțit. De fapt, nu un cuțit, ci o busolă mistică ce mă ducea la cuțit, o busolă care făcea exact același zgomot ca Obfuscate din Vampire the Masquerade Bloodlines, de mă uitam în jur ca nu cumva să fie vreun Malkavian în apropiere. Asta ar explica nebunia. Nu ar explica obsesia pentru a fi Tomb Raider cu toată partea de explorat temple străvechi pline de absolut nimic, decât poate pentru că Uncharted este foarte popular.

Au încercat să îngrămădească în el câte puțin din cât mai multe lucruri cu putință, lucruri ce poate că nu erau necesare, sau care ar fi avut nevoie de ceva mai multă atenție. Tot ce trebuiau să facă era un joc de tip open world care îți permitea să joc ce, cum și când vrei. Nu conta că era superficial, Skyrim era superficial ca naiba, dar prin comparație cu Far Cry 3, este Groapa Marianelor. Adăugând un mod cooperativ, ca un fel de Left 4 Dead cu pirați și un mod de multiplayer de deathmach, nu face experiența campaniei mai puțin superficială. Doar oferă alte distracții, cam la fel de superficiale. Era preferabil dacă găseau o metodă de a le combina, având în vedere că în modul cooperativ personajele au abilități diferite, poate așa puteau evita blocarea progresiei în funcție de misiuni, de m-am trezit cu 8 puncte care stăteau degeaba fiindcă nu mă lăsa să le investesc în umilul arbore de talente până nu primeam un tatuaj mai fistichiu de la sora lui Vaas. Dar nu este totul negativ la partea de poveste, abuzul de droguri îi permite personajului să facă drumeții prin locuri de-a dreptul bizare și să se bată cu un uriaș scuipător de foc, așa că mai e asta.

Într-un final, o să am mereu amintirile frumoase care implicau admirarea măcelului făcut de un urs atunci când i-am dat drumul din cușcă și s-a urcat frumușel pe scări, mâncând toți inamicii din clădirea alăturată. Nu înțeleg de ce baza a fost apoi ocupată de bravii războinici buni de nimic, în loc de urși, personal, speram să fie ocupată de urși, fiindcă bravii războinici au încercat să mă omoare fiindcă le-am împrumutat mașina. Mai breji erau rebelii din Red Faction Guerrilla. Pe alocuri, seamănă cu Red Faction Guerrilla, dar simultan și cu Red Faction Armageddon, ca un siamez ce trebuie separat pentru a nu muri. Mai erau peripețiile cu acel costum de zbor pe care îl primești după jumătatea jocului. Cel care îți asigură moartea dacă intri în contact cu o creangă la viteză maximă, dar fără să îl folosești n-ai cum să deschizi parașuta, pentru că Pitong. Și desigur, nu pot uita cât de amuzante puteai fi secțiunile de mitralieră staționară repetitive, evenimentele quick-time de care se face abuz, și misiunile alea două de escortă. Sau, stai, nu amuzante, celălalt lucru, cel neplăcut și care mă înfurie. Pentru fiecare lucru bun pe care îl face pentru a repara problemele lui Far Cry 2, jocul de față face câte un lucru mai rău, de seamănă mai mult cu o încercare de a îngrămădi Crysis 2 în Far Cry 2. Fundamental, este departe de a fi un joc rău, însă cred că abia la Far Cry 4 vor rafina rețeta suficient de bine încât să fie ceea ce am văzut în al doilea joc al seriei dus la finalitate. Urmele sunt aici, din păcate sunt doar urme, ce le-a făcut nu mai este prezent.

Și pentru că am promis că voi găsi un mod de a descrie jocurile pe scurt și în altceva decât note, atunci Far Cry 3 este ca un ceai cu lămâie. E bun la început, dar îți lasă un gust neplăcut în gură după o vreme, de care nu poți scăpa, și de fiecare dată când vrei să mai bei ceai cu lămâie, simți acel gust, și te răzgândești. Poate cu timpul îți trece, în prealabil după dacă nu bei niște apă. Așa că mi-am petrecut câteva ore jucând The Settlers 2. Puteți găsi Far Cry 3 în magazine, pentru în jur de 100 lei. Nu recomand să îl luați de pe Steam și nici de pe magazinul Ubisoft, pentru că, din nou, avem prețuri criminale în magazinele locale la jocurile Ubisoft. Profitați de ele.

Material preluat de pe www.games-arena.ro