Previziunea le aparține celor de la NPD Display Search, care afirmă că în urma unor cercetări de piață au ajuns la concluzia că pe parcursul anului 2013, numărul de tablete vândute la nivel global îl va depăși pe cel de notebook-uri.
Ceea ce pare și mai interesant este că acestă evoluție își va continua trend-ul și în anii următori, atfel încât cota de piață pentru tablete va crește într-un mod amenințător pentru viitorul notebook-urilor. Pentru 2013, se estimează ca se vor vinde aproximativ 240 de milioane de tablete, în comparație cu circa 207 milioane de laptopuri.
Analiștii de la NPD Display Search afirmă că această creștere spectaculoasă nu se datorează așa cum a fi tentați să afirmăm în primă instanță iPad-ului și popularității sale, ci, mai degrabă, multitudinii de opțiuni pe care piața de tablete o oferă potențialilor clienți. În sprijinul acestei afirmații vine faptul că din totalul de tablete, ponderea cea mai mare (aproximativ 45 de procente) o dețin cele cu diagonală între 7 și 7,9 inchi. Lucru care ne îndreptățește să afirmăm că avantajul major al tabletelor este dat de greutatea și dimensiunile reduse care sporesc comfortul utilizatorilor foarte dinamici și activi.
Studiul complet este disponibil pe NPD Display Search.